Publicat: 8 Septembrie, 2017 - 12:16
Share

In contextul raportului curent emis ieri de Fondul Proprietatea legat de analizarea opțiunilor strategice privind participația sa la Hidroelectrica, Johan Meyer, Co-CEO şi Co- Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, declară următoarele:

„Am decis să evaluăm opțiunile strategice pentru participația noastră la Hidroelectrica, din cauza lipsei de progres privind listarea propusă a companiei, în ciuda condițiilor favorabile de piață și a interesului semnificativ manifestat de investitori. În plus, în opinia noastră, o bază mai largă de acționari, pe lângă Fondul Proprietatea, va continua să consolideze guvernanța corporativă adecvată și să monitorizeze în permanență nivelul de transparență și responsabilizare a conducerii pentru performanța generală a companiei. Fondul Proprietatea își va păstra poziția fermă împotriva oricăror acțiuni care amenință să distrugă valoarea companiei.În același timp, strategia preferată de Fond este listarea Hidroelectrica, iar cele două procese pot fi combinate în scopul maximizării valorii companiei pentru acționarii noștri.”