7 iulie 2022

JTI: Decizia CCR, un impuls pentru contrabandă sau pentru îmbunătățirea legislației?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

JTI România își exprimă îngrijorarea cu privire la potențialele consecințe grave ale deciziei Curții Constituționale (CCR) din 24 martie, prin care sunt considerate neconstituționale prevederile ce asimilează infracțiunii de contrabandă „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” (art. 270 alin. 3 din Codul Vamal).
„Mai ales în contextul geopolitic actual, până la punerea în acord a textului declarat neconstituțional cu norma constituțională, decizia CCR ar putea duce la încurajarea contrabandei cu produse din tutun, fenomen aflat la minime istorice în România. De asemenea, o consecință ar putea fi blocarea majorității dosarelor de contrabandă aflate în curs de soluționare”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
JTI consideră însă că recenta Decizie a CCR poate deveni un prilej de îmbunătățire a reglementărilor privind contrabanda, în loc să fie un impuls pentru creșterea comerțului ilicit. În acest sens, compania reia propunerea de aplicare a unui criteriu unic, cantitativ, atât la punctele de trecere a frontierei, cât și în interiorul țării pentru produsele accizabile supuse marcării, măsură pe care o susține public de ani de zile, împreună cu autoritățile de aplicare a legii. Și în aprecierea Curții este necesară reglementarea unitară, dar în sensul unei limite valorice similare celei stabilite prin alineatul 2 al articolului 270 din Codul vamal (20.000 de lei pentru infracțiunea de contrabandă cu țigarete).

Astfel, pentru o reglementare eficientă a faptelor ce constituie sau sunt asimilate infracțiunii de contrabanda, JTI propune:
– Extinderea aplicării criteriului cantitativ atât la punctele de trecere a frontierei, cât și în interiorul țării pentru produsele accizabile supuse marcării – prin unificarea prevederilor din Codul Vamal (art. 270 alin 2) cu cele din Codul Fiscal (art. 452).
– Eliminarea prevederii legate de valorarea în vamă pentru produsele accizabile supuse marcării, pentru care, de fapt, nu există o metodologie unitară clară de calcul și care nu poate fi aplicată produselor de tip ”cheap whites”, ce reprezinta 60% din totalul contrabandei.
În acest mod, s-ar asigura un criteriu unic obiectiv cantitativ pentru stabilirea infracțiunii și nu s-ar raporta la unul subiectiv (valoric), dificil de stabilit, foarte birocratic și greu de administrat.
În cazul produselor supuse marcării este mult mai simplu de aplicat și administrat criteriul cantitativ, precum cel prevăzut în prezent de art. 452, lit. h) din Codul fiscal respectiv “… peste 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri”.
Valoarea în vamă este relativă (în 2009, la momentul adoptării acestei prevederi 20.000 de lei echivalau cu 5.000 de euro, iar în prezent cu 4.000 de euro) și se calculează, de regulă, pe baza prețurilor din țara de proveniență, ca și cum produsele ar fi fost importate legal și nu traficate. Procesul este laborios și subiectiv. Calculul se face de către birourile teritoriale vamale la solicitarea procurorului sau judecătorului, rezultatele pentru aceeași cantitate și aceeași marcă putând fi diferite de la un birou la altul. În plus, semnalăm imposibilitatea calculării valorii în vamă pentru produse din tutun fabricate în mod ilegal în țări terțe și introduse în mod ilegal în România (așa numitele mărci ‘cheap whites’). Pentru aceste produse nu există o bază de raportare în țara de origine deoarece acestea nu sunt vândute în mod legal pe teritoriul respectivei țări. Astfel, nu se poate calcula valoarea în vamă, deoarece ele nu există în niciun nomenclator, cu declarații de prețuri sau alte surse oficiale. Mai mult, cercetările de piață (studiul Novel) arată că acest tip de produse reprezintă peste 60% din produsele de contrabandă, numai ele cauzând, la acest moment, când nivelul contrabandei este la minime istorice, un prejudiciu anual la bugetul de stat, doar din acciză, de aproximativ 1 miliard lei.

JTI este una dintre primele companii multinaționale stabilite local, încă din 1993 și a investit până acum în România peste 250 milioane de euro. JTI are peste 1.200 de angajați în sediul din București, fabrică și birourile de vânzări din toată țara, și este Angajatorul numărul unu în România, potrivit evaluării realizate de Top Employers Institute, care include 23 companii pe plan local.
JTI se implică activ în comunitate: compania este partener al Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS), al TIFF, „Turneelor de poveste” – serie de turnee muzicale în orașele mici, al Festivalului SoNoRo și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. JTI a fost premiată recent de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România. JTI sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane. „Întâlnirile JTI”, eveniment lansat în anul 2000, a devenit un brand cultural național în dansul contemporan. Compania susține, din anul 2000, Bursele JTI pentru Jurnaliști, fiind de asemenea partener al Internship 2.0. Din 1998, se desfășoară programul Seniorii JTI, prin care 45 de vârstnici din Sectorul 2 primesc zilnic alimente și medicamente, iar de-a lungul anilor compania a colaborat și colaborează cu Samusocial, Ateliere fără frontiere, ARC, SoSiSeSa și alte organizații neguvernamentale, sprijinind proiecte sociale prin care sunt susținute persoane din categorii defavorizate în diverse zone ale țării.
JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 de țări. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste 40.000 de angajați, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.

Sursa foto: Facebook