Publicat: 14 August, 2019 - 08:53

Ediţia a 22-a
2-5 septembrie 2019
Teatrul de Stat Constanţa

UNITER anunţă juriul de concurs pentru ediţia a XXII-a a evenimentului mult aşteptat de tinerii actori şi nu numai - GALA TÂNĂRULUI ACTOR, HOP.

Cei 50 de concurenţi păşesc în universul GIGI CĂCIULEANU şi străbat lumi de dans către formarea lor profesională. Să fie DansActori.

Îi vor urmări şi vor decide laureaţii Galei HOP 2019:

ADRIAN BATISTA - regizor şi producător TV; IOANA BOGĂŢAN - actriţă; ADA LUPU HAUSVATER - regizor; LUDMILA PATLANJOGLU - teatrolog, istoric şi critic de teatru; LIANA TUGEARU - istoric şi critic de dans.

La Constanţa, juraţii vor alege câştigătorii din acest an pentru următoarele premii:

Premiul "Ştefan Iordache", marele premiu al Galei HOP

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual

Premiul "Cornel Todea" pentru cea mai bună trupă de actori

Premiul "Sică Alexandrescu", Premiul special al juriului

Publicul va decide premiul său şi este aşteptat să participe direct la Gală (Teatrul de Stat Constanţa, Sala Mare) sau să urmărească transmisia livestreaming a celor 4 zile concurs pe site-ul Galei HOP. Joi, 5 septembrie, până la ora 20.00, publicul votează favoriţii online, pe https://galahop.uniter.ro.

Accesul publicului spectator, în Sala Mare a Teatrului de Stat din Constanţa, este LIBER şi este permis până la ora 18.30.

Siteul Galei HOP https://galahop.uniter.ro/, contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA) sunt canalele pe care puteţi urmări filmele de prezentare ale concurenţilor, livestreamingul de la Constanţa din perioada 2 - 5 septembrie (transmis simultan atât pe facebook, cât şi pe youtube).

Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.

Organizatori:
UNITER - Uniunea Teatrală din România
Teatrul de Stat Constanţa

Proiect cultural finanţat de:
Consiliul Judeţean Constanţa
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Coproducător:
Societatea Română de Televiziune