Publicat: 12 Februarie, 2019 - 19:24

Criptomonedele, asociate de multe ori doar cu pasionații de computere („geeks”) sau cu cei care vor să facă bani rapid, au devenit o metodă populară de plată. Conform unui raport recent Kaspersky Lab, o persoană din zece (13%) le-a folosit până acum pentru a cumpăra ceva. Însă, infractorii cibernetici adoptă și ei această tendință, vizând bursele de criptomonede și modificând amenințări mai vechi, pentru a ataca investitorii. Astfel, aceștia își pot pierde economiile depozitate în noua tehnologie neprotejată, în timp ce hackerii dezvoltă tehnici complexe pentru a le accesa fondurile.

Tot mai multe companii oferă posibilitatea de plată prin criptomonede, existând inclusiv retaileri și magazine alimentare care acceptă această metodă. Există chiar și echipe sportive importante care încep să facă parteneriate cu burse de criptomonede. În același timp, interesul crescut pentru investițiile în criptomonede și pentru a le folosi la cumpărături crește vulnerabilitatea la furturi din portofele electronice, burse nesecurizate și lansarea de ICO (Initial Coin Offerings). Au existat câteva incidente de amploare, fiind furate sume de până la 530 de milioane de dolari.

Atacatorii pot folosi o varietate de practici pentru a fura bani din portofelele cu monede virtuale, precum și din burse și ICO-uri. Printre cazurile celebre de furt se numără Bitfinex – în urmă cu patru ani și jumătate au fost furate 120.000 de bitcoini din portofelele clienților, iar Coincheck a pierdut 530 de milioane în urma unui atac din 2018. Prin urmare, aceste burse nu sunt sigure și infractorii cibernetici le pot accesa cu ușurință și cauza pagube. Iar dacă banii sunt furați dintr-o bursă, investitorii nu mai au ce să primească înapoi.

Îndeosebi ICO-urile sunt în pericol pentru că cei care le lansează nu au, de multe ori, pregătire sau experiență în domeniul securității cibernetice și nu își pot proteja banii sau reacționa eficient când are loc un incident. Nu în ultimul rând, piața de criptomonede este în continuare nereglementată și nu există mecanisme de evaluare a riscului.

„În ciuda scăderii prețului criptomonedelor, există în continuare un interes crescut pentru tranzacții digitale”, spune Vitaly Mzokov, Head of Verification, Growth Center, la Kaspersky Lab. „Studiul nostru a arătat că 13% dintre persoane au folosit criptomonede ca metodă de plată, ceea ce nu a fost deloc surprinzător. În același timp, există pericole reale asociate cu bursele online, pentru că acestea sunt încă la început, ceea ce ar putea duce la consecințe financiare dezastruoase pentru utilizatori, dacă fondurile nu sunt în siguranță.

Având în vedere că atacatorii sunt din ce în ce mai complecși, bursele de criptomonede și ICO-urile sunt principalele ținte și le oferă infractorilor cibernetici o soluție la îndemână de a fura bani, din cauza lipsei măsurilor de securitate cibernetică. Vigilența este esențială – dacă ceva pare cât de puțin suspect, nu mai faceți investiția.”

Investitorii în criptomonede care nu își păstrează banii pe bursă, din motive de securitate, trebuie să fie conștienți de următoarele aspecte:

  • Schimburile implică, de obicei, comisioane pentru retragerea banilor
  • Utilizatorii nu pot reacționa rapid la fluctuațiile de curs de schimb al monedelor, dacă decid să-și retragă banii
  • Un număr mare de operațiuni cu monedă fiduciară, din surse anonime, poate ridica semne de întrebare din partea autorităților de reglementare

Kaspersky Lab le recomandă celor care vor să folosească în continuare criptomonede pentru investiții și ca metodă de plată:

  • Verificați întotdeauna adresa unui portofel electronic și nu intrați pe link-urile către o bancă online sau un portofel electronic.
  • Folosiți portofele hardware pentru criptomonede
  • Verificați cu atenție adresa destinatarului, suma trimisă și comisionul aferent, înainte de a face o tranzacție
  • Notați-vă o frază mnemotehnică, pentru a putea să vă recuperați portofelul criptat în cazul în care pierdeți sau uitați parola.
  • Instalați o soluție de securitate de calitate, care să vă protejeze dispozitivele pe care le folosiți ca să accesați portofelele de criptomonede și să faceți tranzacții pe bursă.

Kaspersky Lab contribuie activ la securizarea monedelor virtuale și a ICO-urilor. Compania a efectuat un audit de securitate pentru Merkeleon – un furnizor austriac din industria de criptomonede – pentru a se asigura că soluția lor este protejată împotriva unor potențiale amenințări.

Tag-uri Institutii: