10 august 2022

Kids in Business organizează târgul copiilor antreprenori, la Palatul Parlamentului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Kids in Business organizează pe 7 martie 2022, târgul micilor antreprenori în vârstă de 10 ani, ce va avea loc la Palatul Parlamentului, în foaierul Senatului României. În cadrul târgului cu vânzare Kids in Business, 30 de elevi de clasa a III-a ai Complexului Educațional Laude – Reut își vor comercializa produsele și serviciile create special la cursurile de educație antreprenorială, oferite de programul Kids in Business.

Pentru că fiecare târg Kids in Business este dedicat unui proiect de responsabilitate socială, cu scopul de a dezvolta copiilor empatia față de ceilalți, dar și sentimentul de împlinire atunci când dăruiesc, toate încasările realizate în cadrul târgului vor fi donate Școlii Gimnaziale de stat „Constantin Ștefan” din Albești, jud. Ialomița.

„Suntem creatori de programe de educație antreprenorială pentru copii și conectori ai sistemelor de învățământ cu economia locală, prin participarea antreprenorilor reali la procesul de învățare. Punem accent pe învățarea practică și dezvoltăm programe de educație antreprenorială pentru copii, în formate flexibile, pentru a fi integrate în curricula școlară pentru toate vârstele. Prin acest program am reușit să stimulez spiritul de inițiativă și dezvoltarea comportamentelor antreprenoriale în rândul elevilor clasei ai III-a din Complexul Educațional Laude Reut, competențe și abilități care îi vor ajuta pe copii pe tot parcursul vieții, ele putând fi aplicate în toate domeniile de activitate”, a declarat Nicoleta Munteanu, fondator Kids in Business.

Kids in Business a fost creat de către Nicoleta Munteanu în anul 2012, pornind de la dorința de a oferi copiilor o incursiune în provocatoarea lume a afacerilor, având ca obiectiv pe termen mediu și lung crearea unui ecosistem național de educație antreprenorială.

„Suntem încântați să găzduim astfel de evenimente, care urmăresc dezvoltarea și stimularea spiritului antreprenorial de la vârste fragede. Inițiativa Kids in Business oferă copiilor posibilitatea de a-și pune în practică talentele și creativitatea prin propriile idei de afaceri și de a-și antrena abilitățile și competențele într-un mediu de afaceri real. În acest fel, elevii participanți în cadrul târgului pot dobândi o experiență pragmatică în antreprenoriat, care le va fi foarte utilă în evoluția lor viitoare”, declară Oana-Marciana Ozmen, Deputat în Camera Deputaților din Parlamentul României și Secretar al Comisiei pentru industrii și servicii.

Scopul programului Kids in Business este de a dezvolta copiilor un set de abilități și aptitudini antreprenoriale precum creativitatea, spiritul de inițiativă, creșterea încrederii în sine și abilitatea de a lucra în echipă.

Copiii învață într-un mod practic, de la antreprenori reali, fiecare etapă ce trebuie parcursă pentru a-și transforma ideile, pasiunile și talentele într-o afacere. Procesul de predare – învăţare se realizează prin metode interactive, majoritatea non – formale, precum proiecte, simulări virtuale, jocuri interactive şi valorificarea ideilor de afaceri în cadrul târgurilor Kids in Business şi pe platforma KIB.

„Ce poate fi mai frumos decât universul copiilor? Este un privilegiu pentru mine să pot sprijini inițiativele și proiectele micilor antreprenori și să contribui la dezvoltarea lor. Cu naturalețe și inocență, copiii creează și învață, amintindu-ne astfel de farmecul copilăriei. Mă bucur că prin acest eveniment putem deschide ușile Parlamentului pentru copii”, a declarat Anca Dragu, Senator și Președinte al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi” din Parlamentul României.

Kids in Business este partener oficial „Săptămâna Europeană a Competențelor profesionale 2022″, eveniment organizat de către Comisia Europeană.

Evenimentul este susținut de Senatul României, cu sprijinul doamnei Senator Anca Dragu, Președinte al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi și doamnei Deputat Oana-Marciana Ozmen, Secretar al Comisiei pentru industrii și servicii.