Publicat: 21 Octombrie, 2019 - 13:05

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, 21 octombrie a.c., la Tokyo, o întrevedere bilaterală cu Președintele Republicii Finlanda, Sauli Niinistö, în marja participării la Ceremonia de Întronare a Împăratului Japoniei.

Președintele Klaus Iohannis a exprimat interesul pentru intensificarea dialogului politic de nivel, în contextul în care anul viitor va avea loc aniversarea centenarului relațiilor diplomatice bilaterale. La rândul său, Președintele Sauli Niinistö a arătat că relația bilaterală este foarte bună și a evidențiat importanța acestei aniversări, adresând Președintelui României invitația de a efectua o vizită oficială în Finlanda pentru marcarea acestui moment deosebit.

Cei doi interlocutori au subliniat dorința de aprofundare a cooperării la nivel economic și sectorial, inclusiv în domeniul educației.

Totodată, Președintele Sauli Niinistö a exprimat aprecieri pentru rolul jucat de Președintele Klaus Iohannis în modernizarea societății românești și în apărarea statului de drept. De asemenea, Președintele Republicii Finlanda a mulțumit pentru modul în care România a exercitat Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al acestui an și pentru buna coordonare în cadrul Trio-ului de Președinții din care ambele state fac parte.

Președintele României a evocat provocările complexe la nivel european pe care le-a avut de gestionat Președinția țării noastre și, în prezent, cea a Finlandei. Astfel, Președintele Klaus Iohannis a menționat dificultățile cu care se confruntă Uniunea în privința negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual, la care s-a referit și la finalul Consiliului European de săptămâna trecută, la evoluțiile recente cu privire la Brexit, și a exprimat regretul în ceea ce privește imposibilitatea ajungerii la un consens pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Macedonia de Nord și Albania. Cei doi șefi de stat au efectuat un schimb de vederi pe aceste teme, fiind reiterat de către Președintele României faptul că procesul de extindere este esențial pentru asigurarea stabilității și securității în regiunea Balcanilor de Vest. De asemenea, cei doi președinți au fost de acord că, post-Brexit, este necesară consolidarea unei relații puternice de cooperare cu Regatul Unit, inclusiv în domeniul securității și apărării. 

Totodată, cei doi interlocutori au analizat contextul general de securitate și similitudinile care caracterizează condițiile de securitate de la Marea Neagră, respectiv Marea Baltică. Președintele Finlandei a apreciat, în acest cadru, rolul pe care România îl joacă în calitate de membru NATO și a evocat cooperarea țării sale cu Alianța.

Cei doi înalți demnitari au abordat, totodată, situația din Siria, exprimând necesitatea unui rol crescut al UE în acest dosar și în regiune, precum și relațiile complexe ale UE cu Turcia, respectiv cu China.