Publicat: 13 Noiembrie, 2019 - 16:47

Premierul Ludovic Orban a fost, miercuri, împreună cu miniștrii Florin Cîțu, Virgil Popescu, Lucian Bode și Adrian Oros la consultări cu președintele Klaus Iohannis. Premierul a declarat că astfel de întâlniri vor avea loc periodic, deoarece șeful statului e interesat de situația ministerelor.

„Peroiodic vor mai exista astfel de întâlniri, pentru că președintele este preocupat de situația ministerelor. Astăzi am avut o întrevedere la care am asistat și eu cu miniștrii Popescu, Bode, Oros și Cîțu”, a declarat Ludovic Orban.

Ministrul de Finanțe Florin Cîțu, ministrul Transporturilor Lucian Bode, ministrul Economiei Virgil Popescu și cel al Agriculturii Adrian Oros au avut, miercuri, o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Surse guvernamentale au declarat că președintele Klaus Iohannis vrea să se consulte cu toți miniștrii Cabinetului Orban cu privire la temele care țin de agenda Guvernului.

Klaus Iohannis urmează să poarte discuții în zilele următoare și cu ceilalți membrii ai Guvernului, au afirmat sursele citate.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, este așteptată joi la consultările de la Palatul Cotroceni.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: