Publicat: 15 August, 2016 - 10:10

Într-un context politic tot mai tulbure, în care 73% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită, iar președintele Klaus Iohannis este în cădere liberă în preferințele electoratului, Iohannis îi îndeamnă pe români să aibă ”tărie și speranță”.

'Prăznuim astăzi una dintre marile sărbători ale creştinătăţii, Adormirea Maicii Domnului. Astfel de momente sunt un bun prilej pentru noi să luăm exemplul de tărie şi speranţă al Sfintei Marii şi să ne gândim, de asemenea, la cât de importante sunt credinţa şi generozitatea în societatea noastră. Vă transmit cele mai bune gânduri şi vă doresc o zi liniştită!', a scris Iohannis pe Facebook. 

Preşedintele Klaus Iohannis participă luni, la Constanţa, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române.

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va participa începând cu ora 9,55, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa, la manifestările organizate de Ziua Marinei Române.