8 octombrie 2022

Klaus Iohannis: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Declaraţia de presă susţinută de Preşedintele României, Klaus Iohannis, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut joi, 24 ianuarie 2022, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă:

„Bună ziua!

Din păcate, în această dimineaţă, Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă şi complet ilegală a violenţei armate masive împotriva unui stat independent şi suveran.

Astăzi, la eforturile comunităţii internaţionale pentru menţinerea păcii şi dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc oraşele şi obiectivele militare ucrainene. Astăzi, Federaţia Rusă a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, şi întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil.

România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală şi neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieţi omeneşti.

În ultimele săptămâni, Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană şi întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomaţia să prevaleze.

România a fost puternic implicată în adoptarea tuturor deciziilor la nivel aliat şi european şi a pledat întotdeauna pentru continuarea dialogului în vederea detensionării situaţiei de la graniţele Ucrainei.

Niciodată nu este însă prea târziu ca vocea raţiunii să învingă. Singura soluţie de a depăşi cu bine această gravă criză este cea diplomatică.

Dragi români,

Ştiu că sunteţi îngrijoraţi de conflictul care are loc nu departe de graniţele ţării noastre, dar vă asigur: Niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale!

România beneficiază de cele mai ample garanţii de securitate posibile. Statutul de membru NATO şi al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă.

Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejaţi în faţa oricărei potenţiale agresiuni.

Vreau să subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina! Mai mult, vă asigur că voi lua absolut toate măsurile care se impun, împreună cu Guvernul, Parlamentul României şi aliaţii noştri internaţionali, pentru ca securitatea şi siguranţa cetăţenilor români să nu fie sub nicio formă afectate.

Încă din 26 ianuarie, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, am analizat toate scenariile posibile şi am luat măsurile necesare pentru a fi pregătiţi indiferent de evoluţia situaţiei.

Am discutat şi acum, în cadrul şedinţei de astăzi a CSAT despre ultimele evoluţii şi măsurile care trebuie luate urgent pentru a răspunde acestei situaţii de criză majoră.

România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina.

Suntem în permanentă legătură cu aliaţii şi partenerii noştri din NATO, din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii pentru a găsi cele mai bune soluţii şi a oferi asistenţă umanitară dacă situaţia o va cere.

În acest context tensionat, se impune fără doar şi poate consolidarea consistentă a Flancului Estic.

Forţa noastră este în primul rând aceasta: suntem uniţi, suntem fără teamă şi rămânem neclintiţi, împreună, în faţa unui agresor care ameninţă, prin acţiunile sale, pacea întregii planete!

În aceste momente tragice, gândurile noastre se îndreaptă către poporul ucrainean, către toate femeile, bărbaţii şi copiii ucraineni, obligaţi să trăiască în teroare, victime inocente şi colaterale ale unui război pe care nu îl înţeleg şi nu şi l-au dorit.

Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult.

Noi, naţiunile democratice, suntem aici şi nu facem niciun pas înapoi pentru a ne proteja valorile şi tot ce am construit până acum.

Vă mulţumesc!”

Departamentul Comunicare Publică