30 noiembrie 2021

Klaus Iohannis: România şi Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Update: Declaraţia comună de presă susţinută de Preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut marţi, 23 noiembrie 2021, la Palatul Cotroceni, o declaraţie comună de presă cu Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei comune de presă:

Preşedintele României, Klaus Iohannis:

Stimată doamnă Preşedinte Sandu,

Sunt deosebit de bucuros să primesc astăzi vizita dumneavoastră oficială, aici, la Bucureşti.

Am avut în acest an un dialog bilateral extrem de intens, pe toate palierele. Am efectuat o vizită la Chişinău pe 27 august şi am avut atunci discuţii deosebit de fructuoase, în continuarea cooperării strânse cu doamna Preşedinte înainte şi după preluarea mandatului.

Cum am spus şi cu acea ocazie, cu un nou Guvern şi un nou Parlament la Chişinău, eforturile noastre comune pentru reformă, consolidare democratică şi rezultate în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova vor fi într-adevăr de substanţă.

Cooperarea pe linie guvernamentală şi parlamentară a cunoscut un reviriment, iar membrii executivelor au avut deja numeroase întâlniri aplicate, în care au discutat priorităţile sectoriale. Cooperarea continuă în ritm intens şi în momentul de faţă.

Toate acestea arată că fructificăm oportunităţile de cooperare bilaterală aprofundată la nivel prezidenţial, guvernamental şi parlamentar, în vederea avansării agendei bilaterale şi a parcursului integrării europene a Republicii Moldova.

În plus, am dovedit că putem conlucra eficient, acordându-ne sprijin reciproc în situaţii dificile. Adresez mulţumiri doamnei Preşedinte, autorităţilor şi medicilor din Republica Moldova pentru ajutorul valoros pe care ni l-au oferit recent, în momentele grele generate de pandemia de COVID-19.

Aşa cum ştiţi, echipe de medici şi asistenţi din Republica Moldova au venit în România pentru a lupta în prima linie alături de colegii lor din România. Efortul şi dedicarea personalului medical din Republica Moldova au ajutat la salvarea de vieţi. Nu vom uita acest gest.

În discuţiile de astăzi cu doamna Preşedinte Sandu am subliniat, din nou, că Republica Moldova se bucură de un sprijin covârşitor, durabil şi transpartinic la Bucureşti.

Suntem cu toţii dedicaţi consolidării Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi avansării proceselor de reformă.

România şi Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură şi istorie. Dorim ca Republica Moldova să se dezvolte pe model european, în beneficiul cetăţenilor săi.

De asemenea, România va rămâne în continuare cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova. Am onorat mereu angajamentele asumate în beneficiul direct al cetăţenilor şi am depus eforturi consistente pentru ca Republica Moldova să rămână o prioritate pe agenda Uniunii Europene, precum şi în relaţie cu alţi parteneri importanţi, precum Statele Unite ale Americii.

Avem o agendă deosebit de bogată pentru perioada următoare. Am discutat azi cu doamna Preşedinte despre toate domeniile în care avem proiecte comune, de impact, în special în ceea ce priveşte interconectarea energetică şi consolidarea securităţii energetice, dezvoltarea infrastructurii de transport, perspectivele continuării acordării de asistenţă nerambursabilă Republicii Moldova printr-un nou Acord dedicat, dezvoltarea comunicaţiilor şi a cooperării în domeniul educaţiei.

De asemenea, am discutat pe larg pe tema agendei europene a Republicii Moldova, inclusiv în perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic din decembrie. Dorim ca acesta să aibă ca rezultat un angajament solid faţă de partenerii estici cei mai ambiţioşi şi avansaţi în implementarea reformelor, cum este Republica Moldova.

Totodată, pe agenda convorbirilor de astăzi s-a aflat şi problematica de securitate regională. Suntem preocupaţi de climatul de securitate de la Marea Neagră.

În ceea ce priveşte dosarul transnistrean, am reiterat poziţia noastră cunoscută: România susţine o reglementare cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional şi fără afectarea viitorului său pro-european.

Aşadar, avem în faţa noastră o agendă densă, plină de provocări, dar şi de oportunităţi. România a demonstrat că rămâne permanent aproape de Republica Moldova şi sunt convins că împreună, prin eforturile noastre conjugate, vom avansa agenda europeană şi reformele.

Doamnă Preşedinte Sandu, vă dau cuvântul.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu:

Stimate domnule Preşedinte Klaus Iohannis,

Mă bucur să mă aflu astăzi la Bucureşti, împreună cu mai mulţi colegi, şi mă bucur că am reuşit să fac această vizită în primul meu an de mandat, ca o confirmare în plus a legăturii speciale dintre Republica Moldova şi România.

La 29 decembrie 2020, aţi fost primul şef de stat care ne-a onorat cu prezenţa la Chişinău, după alegerile prezidenţiale.

Anunţam atunci, într-o Declaraţie comună, că după o perioadă lungă de îngheţ Chişinăul şi Bucureştiul revin la o relaţie firească, frăţească şi deschisă. Că pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, acţionând împreună pentru realizarea obiectivelor comune.

În 2021, Republica Moldova a simţit mereu umărul României alături, care ne-a ajutat să trecem mai uşor prin crize, dar şi să începem a construi un viitor mai bun.

Datorită României – şi ca urmare a discuţiilor pe care le-am purtat cu Dumneavoastră în decembrie la Chişinău -, Republica Moldova a primit primele donaţii de vaccin anti-Covid-19. Donaţiile ne-au permis să iniţiem procesul de vaccinare deja la începutul lunii martie şi să salvăm mii de vieţi.

Astăzi, cu peste 500 de mii de doze oferite, gratis, România este cel mai mare donator de vaccin pentru noi, iar la ele se adaugă milioane de unităţi de echipamente de protecţie. În primăvara anului 2020, medicii din România au venit să lucreze, cot la cot, cu colegii lor din Republica Moldova, în secţiile de COVID pline de pacienţi. Mă bucur că am putut răspunde şi noi, în această toamnă, cu un gest similar de solidaritate.

Tot datorită României, în primăvară, agricultorii noştri au primit 6000 de tone de motorină, care i-a ajutat să facă faţă mai uşor urmărilor secetei din 2020. Iar în această toamnă, în plină criză energetică, Guvernul României ne-a venit în ajutor, oferindu-ne păcură pentru a produce energie termică.

În numele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, vă mulţumesc pentru acest sprijin semnificativ.

România a fost şi rămâne susţinătoarea noastră fermă pe plan economic, politic, diplomatic, cultural, educaţional. Sprijinul oferit este resimţit de cetăţenii noştri din toate regiunile – grădiniţe şi edificii culturale de nivel naţional, renovate sau construite din temelie; autobuze şcolare donate de România; programe culturale, schimburi academice, ajutor pentru mass-media şi pentru societatea civilă. Am sărbătorit împreună 100 de ani ai Teatrului Naţional din Chişinău, astfel subliniind unitatea culturală, istorică şi lingvistică dintre ţările noastre.

O importanţă aparte o au investiţiile româneşti în Republica Moldova, dar şi deschiderea pieţei româneşti pentru producătorii noştri. România este, de mai mulţi ani, partenerul nostru comercial cel mai important. Spre România merg cele mai multe dintre exporturile noastre. Ne dorim mult ca acest parteneriat să crească, iar noi vom avea grijă, inclusiv prin reformele în justiţie, să facem din Republica Moldova un loc sigur şi atractiv pentru investiţii.

Aici vreau să transmit un mesaj pentru investitorii din România: Republica Moldova se schimbă, statul nostru va deveni mai eficient, mai transparent, mai prietenos cu afacerile, aşa că vă aşteptăm să veniţi în Republica Moldova.

Stimate domnule Preşedinte,

De-a lungul anilor, Chişinăul şi Bucureştiul au făcut multe lucruri bune împreună şi sunt convinsă că putem face şi mai multe.

Astăzi mă aflu la Bucureşti pentru a reafirma această relaţie consistentă dintre ţările noastre şi pentru a trasa noi obiective pentru cooperarea bilaterală.

Vreau să salut, cu acest prilej, faptul că astăzi miniştrii de Externe ai ţărilor noastre au semnat o nouă Foaie de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre Republica Moldova şi România. Asistăm, astfel, la o relansare a mai multor proiecte strategice.

Salut şi semnarea, de către miniştrii Educaţiei, a Acordului privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice. Este un document mult-aşteptat de absolvenţii din Republica Moldova.

Un aspect important, de care depinde viitorul Republicii Moldova, este securitatea energetică. În context, salutăm finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. De la 1 octombrie, acesta a devenit funcţional şi şi-a dovedit utilitatea în criza energetică din octombrie.

Următoarea prioritate de pe agenda noastră comună este interconectarea sistemelor de energie electrică – un proiect strategic pentru Republica Moldova. Pentru linia Isaccea-Vulcăneşti- Chişinău lucrările vor începe foarte curând.

Rămânem interesaţi în realizarea proiectului de interconexiune pentru liniile electrice Suceava-Bălţi. Susţinem, totodată, intrarea companiilor de electricitate din România pe piaţa Republicii Moldova, fapt care va stimula concurenţa pe o piaţă dominată încă de monopoluri.

Un alt proiect foarte important pentru noi este construcţia podului rutier peste Prut la Ungheni. El ne va conecta mai uşor atât de Iaşi, cât şi de autostrada ce va lega estul României de Uniunea Europeană. Proiectul de Acord a fost deja elaborat de partea română şi sperăm că ne vom mişca rapid şi în ceea ce priveşte construcţia sau renovarea altor poduri peste Prut – este în beneficiul economiei, dar şi al oamenilor de pe ambele maluri.

Avem o oportunitate unică să avansăm rapid pe implementarea acestor, dar şi altor proiecte de importanţă majoră pentru Republica Moldova şi care ne vor apropia şi mai mult. Şi suntem convinşi că vom reuşi.

Avem o cooperare foarte bună între Republica Moldova şi România şi există foarte multă deschidere din partea autorităţilor din ambele ţări pentru ca această relaţie să aducă beneficii cetăţenilor noştri. Avem toate pârghiile ca să construim un parteneriat puternic şi reciproc avantajos, care ne va ajuta să depăşim criza sanitară şi criza economică, generată de pandemie, va oferi soluţii pentru problemele oamenilor, va crea oportunităţi de creştere şi ne va apropia şi mai mult.

Contăm şi de acum încolo pe sprijinul României în plan bilateral, dar şi pe vocea ei importantă în cadrul Uniunii Europene. Integrarea europeană este un obiectiv major al Republicii Moldova, pe care îl putem atinge şi cu susţinerea prietenilor noştri de la Bucureşti. Parteneriatul strategic pentru integrare europeană dintre Republica Moldova şi România ne va ajuta să atingem mai rapid acest obiectiv, în interesul cetăţenilor noştri.

Ne aflăm într-un moment unic din punct de vedere politic la Chişinău, iar de la Bucureşti avem un mesaj puternic de sprijin pentru Republica Moldova. Există toate premisele pentru a obţine rezultate istorice în relaţia noastră şi pentru ca următorii ani să fie cei mai buni şi mai de succes în relaţia dintre ţările noastre.

Vă mulţumesc!

Departamentul Comunicare Publică

 

România rămâne dedicată parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

„Republica Moldova se bucură de un sprijin covârşitor, durabil şi transpartinic la Bucureşti. Suntem cu toţii dedicaţi consolidării parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi avansării proceselor de reformă. România şi Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură şi istorie. Dorim ca Republica Moldova să se dezvolte pe model european, în beneficiul cetăţenilor săi. De asemenea, România va rămâne în continuare cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova”, a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.