31 ianuarie 2023

La 100 de ani de campus universitar în Timişoara, studenţii Politehnicii vin cu o viziune pentru anul 2045

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Am intrat în 2023, an în care Timişoara devine Capitală Europeană a Culturii. Şi tot în 2023 sărbătorim 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Şcolii Politehnice timişorene, Facultatea de Mecanică, o clădire emblematică, atât prin stilul arhitectural, cât mai ales prin funcţia pe care a îndeplinit-o, data de 11 noiembrie 2023 fiind, practic, actul de naştere al Campusului Universitar Timişoara. Iar cuvintele pe care Regele Ferdinand le-a rostit atunci şi care au devenit motto-ul Politehnicii timişorene – „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa” – s-au întipărit adânc în conştiinţa bănăţenilor.

Scurt istoric al înfiinţării Campusului Universitar Timişoara

Înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior pune de la bun început problema amenajării unor localuri potrivite, necesare activităţii didactice. Acest fapt a stat în atenţia iniţiatorilor Şcolii Politehnice din Timişoara, încă dinainte de apariţia decretului de înfiinţare.

Astfel, încă din 1917, o delegaţie a Primăriei Timişoara s-a aflat la Ministerul Instrucţiunii Publice de la Budapesta, pentru a discuta şi elabora proiectul de înfiinţare a Şcolii Politehnice la Timişoara. În şedinţa respectivă, care a avut loc la 23 noiembrie 1917, delegaţia timişoreană a prezentat un plan realist de susţinere a noii instituţii universitare. Municipiul Timişoara se angaja să acorde gratuit, pentru construirea viitoarelor clădiri ale Politehnicii, un teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi, să susţină financiar noua instituţiei, să amenajeze clădirea unei şcoli pentru începerea cursurilor, să cumpere cazarma „Franz Joseph” pentru nevoile Politehnicii, să asigure locuinţe pentru corpul profesoral şi să amenajeze un cămin pentru studenţi. Din păcate, aceste promisiuni nu au mai ajuns să fie onorate.

Ulterior, după Marea Unire şi alipirea Banatului la România, primarul Timişoarei, Stan Vidrighin, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai înfiinţării unei instituţii de învăţământ superior în oraşul de pe Bega, adresează un memoriu Consiliului Dirigent de la Cluj prin care susţine necesitatea înfiinţării Politehnicii timişorene, precizând şi contribuţia pe care oraşul o va aduce în acest sens: acordarea gratuită a unui teren de 8 hectare care va fi mărit ulterior, amenajarea drumurilor de acces la acest teren, a canalelor de scurgere, a conductelor de apă şi electricitate, o subvenţie bănească de două milioane de lei, amenajarea unei clădiri pentru funcţionarea provizorie a cursurilor până la construirea unui edificiu propriu, totalul cheltuielilor pe care Primăria Timişoara se angaja să le acopere ridicându-se la peste 12 milioane de lei.

Primul an al Şcolii Politehnice din Timişoara a început cu 117 studenţi (89 în anul întâi şi 28 în anul pregătitor), în localul unei foste şcoli (aflată în prezent pe strada Bocşa nr. 6 şi aparţinând Facultăţii de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului). Cantina funcţiona în vechiul club nautic „Regata” (clădire aparţinând astăzi Facultăţii de Construcţii), iar pentru cazare, administraţia oraşului nu a putut oferi decât o închisoare militară dezafectată, pe actuala stradă Popa Şapcă. Încăperile văruite în alb, cu geamuri mici, ar fi părut dezagreabile pentru tinerii studenţi, dacă o familie de învăţători, care preluase administraţia noului aşezământ, nu ar fi încercat să creeze acolo măcar o parte din căldura unui cămin adevărat.

Primul an universitar în Timişoara a reprezentat, în ciuda tuturor greutăţilor, cea mai vie dovadă a potenţialului spiritual şi material al oraşului, dovada că poate susţine o Politehnică şi că aceasta este absolut necesară pentru viitorul provinciei şi al ţării.

Rectorul Victor Vâlcovici, venit în 1921, a dificila misiune de a continua opera începută de Traian Lalescu şi de a construi, practic aproape de la zero, noua şcoală. În vastul plan pe care l-a pus la punct pentru devoltarea şcolii şi-a stabilit ca priorităţi: construirea unui local propriu; alcătuirea unui corp profesoral la înălţimea misiunii; organizarea şi înzestrarea laboratoarelor pe măsura unei Politehnici.

Prima şi poate cea mai stringentă problemă a fost, în 1921, realizarea unui local propriu al Şcolii Politehnice. După o documentare temeinică în mari universităţi din Europa, alături de Victor Vlad şi Duiliu Marcu, susţine ideea unei structuri pavilionare ca fiind cea mai practică pentru scopurile urmărite. Victor Vlad a militat pentru crearea unei cetăţi universitare în Timişoara, care să grupeze toate edificiile necesare pregătirii forţelor tehnice multă vreme. În acest sens a conceput un proiect de ansamblu, adecvat cerinţelor imediate şi de perspectivă, cuprinzând zece pavilioane care să îndeplinească exigenţele de instruire.

În 1922, Ministerul Lucrărilor Publice, care pe vremea aceea tutela Şcoala Politehnică, a hotărât să execute la Timişoara o clădire în care să se instaleze cea dintâi secţie a noii Şcoli Politehnice, anume secţia de mecanică. Lucrările vor fi realizate sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu, într-un stil neo-românesc ce e admirat şi astăzi pentru calităţile sale artistice şi arhitecturale.

La 11 noiembrie 1923 se inaugurează „Pavilionul Mecanic”, prima clădire proprie Şcolii Politehnice, construită pe Bd. Mihai Viteazu, pe terenul atribuit de Primărie.

În toamna anului 1927, noul local al căminului Politehnicii şi-a putut primi oaspeţii. Căminul a fost realizat, ca şi pavilionul Facultăţii de Mecanică, în conformitate cu planul de ansamblu conceput de arh. Duiliu Marcu, fiind singurul construit, din cele 4 propuse, după planurile autorului.

În 1930 se finalizează clădirea ce adăposteşte cantina, situată alături de cămin, în aceeaşi incintă. Realizată după proiectul arh. Duiliu Marcu, aceasta cuprinde o sală de 13 x 26 m, unde pot lua masa 450 studenţi. Folosind aceleaşi materiale, cărămida aparentă şi praful de piatră, arhitectul Duiliu Marcu, reuşeşte să creeze un ansamblu armonios, chiar şi cu cele doar trei clădiri realizate din amplul său proiect.

Ulterior, baza materială a Politehnicii timişorene se dezvoltă în ritm alert, ajungând în prezent la 100 de imobile ce stau mărturie a tuturor evenimentelor din ultima sută de ani şi care constituie un patrimoniu nepreţuit nu doar al universităţii, ci al întregului oraş.

În timp însă, Timişoara s-a schimbat, iar la dezvoltarea modernă a oraşului o contribuţie esenţială a adus-o Politehnica. Acum, la 100 de ani de la edificarea primei clădiri a Campusului Universitar Timişoara, studenţii Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism a UPT vin cu o nouă viziune – Campus UPT 2045 – de dezvoltare a acestuia, în ton cu vremurile de azi.

Viziunea studenţilor pentru campusul universitar UPT

Biblioteca Centrală a Universităţii Politehnica Timişoara a găzduit, recent, vernisajul expoziţiei de prezentare a proiectelor realizate de studenţii Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism (FAUT). Proiectul intitulat „Campus UPT 2045”, realizat pe parcursul semestrului 2 al anului 2021-2022, a presupus participarea studenţilor FAUT la un proces de co-creare împreună cu colegii lor şi personalul didactic, a cărui rezultat oferă o primă viziune de dezvoltare a campusului Universităţii Politehnica pentru următorii ani. Scanarea proiectelor vechi realizate pentru campus, arhivarea acestora, precum şi planşele originale pe care s-a lucrat a fost un prim pas, realizat de către studenţii anului 2 în cadrul practicilor de vară din ultimii ani. Subiectul a fost tratat în activităţile de predare şi cercetare ale atelierelor de urbanism, arhitectură peisajeră şi restaurare aferente anului 5 de studii.
Rezultatele oferă o perspectivă amplă asupra posibilităţilor pe care le are UPT pentru a-şi coordona dezvoltarea infrastructurii, de la nivelul întregului campus până la clădirile sale de patrimoniu. Toate propunerile iau în considerare, totuşi, necesitatea de cooperare cu toţi cei care pot sprijini acest demers, arătând că o Universitate Politehnică puternică este fundamentul solid pentru un oraş şi o regiune puternică.

Proiectul de urbanism stabileşte două direcţii transversale fundamentale prin temele „smart” şi „verde” necesare a fi aplicate fiecărei propuneri. Propunerile vizează intervenţii de la nivelul întregului campus reunit, inclusiv zona căminelor, practic întregul areal între Bulevardul Mihai Viteazu şi Strada Daliei, pentru a detalia apoi intervenţia pe cvartalul delimitat de străzile Mihai Viteazu, Traian Lalescu, Victor Babeş şi Bd. Vasile Pârvan, cu includerea infrastructurilor UPT până la strada Petre Râmneanţu şi intervenţii de detaliu pentru creşterea calităţii spaţiilor publice. Studenţii au abordat trei scenarii distincte. Primul dintre acestea abordează situaţia în care prezenţa studenţilor în campusul universitar este restrânsă, având în vedere funcţionarea în sistem hibrid şi presupune inclusiv o renunţare la elementele construite improprii în raport cu clădirile valoroase din perspectivă patrimonială, cu investiţii minime. Al doilea scenariu abordează situaţia păstrării parametrilor actuali din punct de vedere al numărului de studenţi, aşadar o mai bună utilizare a infrastructurii existente şi a spaţiilor publice, evidenţiind posibilităţile de utilizare a tuturor spaţiilor în limitele infrastructurii actuale. Scenariul al treilea abordează situaţia creşterii numărului de studenţi şi introducerea unor facilităţi utile pentru comunitate, cu intervenţiile cele mai ample în acest scenariu, mizând pe o dezvoltare smart şi sustenabilă în limitele potenţialului maxim de creştere a infrastructurii.
Proiectul de Peisagistică este gândit în relaţie cu proiectul de urbanism, în ideea de a transforma campusul într-un campus pentru sec. XXI (luând în considerare poziţia centrală în oraş şi conexiunile de care dispune pe toate direcţiile). Proiectul este privit ca un posibil vector de imagine pentru ceea ce ar putea să devină Campusul într-un viitor nu prea îndepărtat. Aleea Studenţilor, acolo unde sunt realizate propunerile, este de fapt „inima” Campusului şi poate cel mai potrivit loc pentru a transmite spiritul UPT. Şi în acest caz au rezultat trei soluţii. Prima dintre acestea, „Parcul studenţilor”, oferă o soluţie atentă la folosirea caracteristicilor existente, putând fi implementată total sau parţial. A doua propunere, „Schimbare – Meta Ballo”, propune o soluţie atentă la componenta socială printr-o abordare ecologică, ludică şi radicală. A treia propunere este „Continuitate” şi propune o strategie intermediară ca scenariu, cu accent pe potenţialul social al aleii.

Buzunarele sunt tratate diferit, ceea ce face ca soluţia să poată fi implementată parţial în oricare dintre scenariile soluţiei proiectului de urbanism.
Proiectul de Restaurare abordează Cantina MV, o clădire de patrimoniu aflată pe Lista Monumentelor Istorice. Având în vedere că Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a primit în administrarea ei o mare parte din clădire în anul 2021, tema de faţă şi-a propus să studieze felul cum aceasta se poate recupera, conserva şi transforma într-un centru de competenţe în inovare, cercetare şi promovare a facultăţii. Scopul este de ridicare a standardelor spaţiilor de învăţământ prin recuperarea şi modernizarea fondului construit existent, oferind astfel o nouă viziune privind procesul educaţional, mult mai atent calibrată la dinamica socială şi culturală a regiunii. Astfel, clădirea cantinei poate deveni o clădire pilot şi, în acelaşi timp, model pentru procesul de transformare a campusului conform principiilor Noului Bauhaus European. La demisol este propusă o cantină/fast-food, ca spaţiu de coagulare a întregului mediu universitar. La parter şi mansardă fiecare echipă de studenţi a propus modalităţi diferite de utilizare a spaţiului, iar la mansardă sunt propuse spaţii destinate FAUT, în special activităţilor de cercetare din programele de master şi doctorat, completate de alte activităţi specifice unui Centru de Competenţe.

La vernisajul expoziţiei, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a declarat că „e important să avem o strategie de dezvoltare pe termen lung a campusului universitar. Chiar dacă proiectul final va mai suferi unele modificări, el reflect vibe-ul actual al Politehnicii”.

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 13 ianuarie 2023, în holul central al Bibliotecii Universităţii Politehnica Timişoara.

Omagiu adus familiei Muhle

Istoria Şcolii Politehnice timişorene este scrisă şi prin aportul renumitului grădinar Wilhelm Muhle şi a fiului său Arpad, cei care aprovizionau cu flori familile regale ale Europei din acele vremuri. Acesta avea să doneze Şcolii Politehnice, la înfinţare, un teren ce făcea parte din parcul şi grădinile din proximitatea casei sale, aflată şi acum într-o formă deformată faţă de original, la intersecţia străzilor Babeş şi Mihai Viteazul. Grădinile donate erau cele aflate între curtea casei grădinarului şi drumul ce mergea paralel cu malurile principalului braţ al canalului Bega. Acesta este terenul prin care arhitectul Duiliu Marcu, la începutul anilor 1920, propunea un ansamblu impresionant de clădiri în stil neo-românesc cu influenţe regionale, şi un parc ce s-a păstrat până în zilele noastre în preajma Corpului A al Facultăţii de Mecanică, Căminul MNV şi Cantina MV, singurele clădiri păstrate din propunerea iniţială a arhitectului. Campusul actual al facultăţilor Universităţii Politehnica Timişoara poate fi regândit ca un parc tematic ce se leagă de istoria unor grădini şi a spiritului timişorean de la începutul secolului XX, ce a pus bazele învăţământului politehnist.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare şi Imagine

Sursa foto Universitatea Politehnica Timişoara