Publicat: 21 Februarie, 2012 - 17:38

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” invită publicul Sâmbătă, 25 Februarie, începând cu orele 11,00 la o nouă întâlnire „La Antipa, în spatele uşilor închise”.

Subiectul prezentării este de această dată „De ce cântă greierii?” Răspunsul la această întrebare îl puteti afla doar deschizând uşa laboratorului dr. Ionuţ Ştefan Iorgu, entomolog specializat în studierea Ord. Orthoptera.

Prezentarea, accesibilă şi dinamică va include şi demonstraţii de identificare a speciilor de Orthoptere pornind de la cântecul lor precum şi înregisrări video interesante având ca actori principali greierii, lăcustele şi cosaşii.

Înscrierea participanţilor se poate face în limita a 50 de locuri la telefon:  312.88.26, int. 316 sau pe e-mail: maria.bezede@antipa.ro
Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.