Publicat: 25 Noiembrie, 2020 - 14:01
Share

Teatrul Naţional Iaşi propune publicului o nouă premieră în cadrul proiectului Lecturi: "Cochilii" de Radu Popescu, în regia lui Ionuţ Cornilă.

Spectacolul-lectură va fi transmis online, pe Scena 5 (pagina de Facebook a Naţionalului ieşean), pe 30 noiembrie, de la ora 19:00. În distribuţia spectacolului, actorii: Horia Veriveş, Mălina Lazăr, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Ada Lupu, Dumitru Năstruşnicu.

Ionuţ Cornilă, regizorul spectacolului, despre experienţa oferită de acest proiect:

"Este pentru prima dată când cochetez cu ideea de a privi un text din punct de vedere regizoral şi, oricât aş încerca, actorul din mine iese la suprafaţă. Sunt atras în primul rând de texte in care m-aş vedea jucând şi Cochilii, piesa lui Radu Popescu, este un astfel de text. Cochilii este o piesă cu şi despre oameni. Oameni din culturi şi cu backgrounduri diferite, aflaţi într-un cadru idilic care stârneşte pofte. Indiferent de colţul de lume din care ne tragem, indiferent de pregătirea pe care o avem, de educaţie sau de regimul în care ne-am născut, nu suntem în fond decât fiare sălbatice gata oricând de orice pentru a ne satisface nevoile şi pentru a supravieţui. Restul nu e decât cochilie."

Proiectul LECTURI este realizat de Teatrul Naţional Iaşi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi (Filit) şi "Alecart". El a fost iniţiat din dorinţa de a promova dramaturgi români contemporani din România şi din Republica Moldova, de a face cunoscute publicului piesele lor de teatru prin montarea unor spectacole-lectură.

Dramaturgul Radu Popescu s-a născut în 1976, la Galaţi. O piesă pe care a scris-o la 17 ani a fost nominalizată în 1995, la concursul "Piesa Anului", organizat de către UNITER. A absolvit Regie Teatru în 2007 şi Masterul de Scriere Dramatică în 2009, la U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale" din Bucureşti. În perioada 2004-2006, la recomandarea regizoarei Cătălina Buzoianu, i-au fost montate la Teatrul Radiofonic trei texte: "Aix Nebunul", "Picnic" ("Picnic la marginea fumului") - o piesă bazată pe întâmplări reale din războiul din Cecenia şi piesa pentru copii "Papucii lui Abu Cassem" după o poveste orientală.

În anul 2010, a înfiinţat Teatrul Apropo şi Festivalul "Bucharest Fringe" (Maratonul Teatrului Independent), unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru independent din România.

În 2017, a reprezentat România în cadrul Programului european de promovare a dramaturgiei contemporane "Fabula Mundi", cu textele "Testament" ("Ultima dorinţă") şi "Clătite (Norocos de la naştere)". În următorii trei ani, participă în cadrul acestui program la proiecte importante de teatru la Torino, Milano şi Viena, atât în calitate de dramaturg, dar şi ca regizor de teatru.

Printre textele premiate:

"S-a furat mireasa!" - Marele Premiu de Dramaturgie "Yorick" (2013), "Cadranul Plus Plus" - câştigător al Marelui Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie "Valentin Nicolau" ("Yorick") (2015), "Căsuţa" - Locul I la Concursul de Comedie Românească, FestCO (2016), "Clătite (Norocos de la naştere)" - câştigător al competiţiei naţionale a European Pop Drama şi nominalizare la Concursul Naţional de Monodramă, Bacău (2016), "Cercurile Încrederii" - câştigător al Concursului Naţional de Dramaturgie, Timişoara (2017), "Zloată (Viitorul Preşedinte al României)" - câştigător al Concursului de Dramaturgie "DramAUTOR", ediţia a 4-a, organizat de Teatrul "Tomcsa Sandor" din Odorheiu Secuiesc şi Teatrul "Szigligeti" din Oradea, "Cu drona" - câştigător al Concursul de Dramaturgie - Teatru Scurt din Oradea (2018).

Oana Daian
PR Teatrul Naţional Iaşi

Tag-uri Institutii: