30 iunie 2022

LAISSEZ-FAIRE.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Laissez-faire este o concepţie potrivit căreia statul ar trebui să intervină cât mai puţin cu putinţă în activitatea economică, lăsând deciziile în seama celor care concurează pe piaţă.

Economiştii clasici, precum Adam Smith, considerau că rolul statului ar trebui să se limiteze, în virtutea concepţiei laissez-faire, la următoarele:

1) menţinerea legalităţii și a ordinii;

2) apărarea naţională;

3) furnizarea unor bunuri publice pe care întreprinderile private nu le oferă, cum sunt, de pildă, servicii medicale şi sanitare.

În secolul al XlX-lea, numeroase state occidentale şi-au însuşit concepţia de a acorda libertate deplină concurenţei acerbă de pe piaţă, cunoscută sub denumirea de laissez-faire.

Concepţia respectivă, care s-ar putea traduce prin cuvintele „lăsaţi-ne în pace”, sau, mai direct şi mai adevărat în realitate, „lăsaţii să se mănânce unii pe alţii”, arată că statul trebuie să intervină cât mai puţin în treburile economiei, iar deciziile economice trebuie să se ia în funcţie de jocul cererii şi al ofertei de pe piaţă, de concurenţa acerbă de pe piaţă.

Încă de la sfârşitul secolului al XlX-lea, constatându-se că aplicarea acestei doctrine generează numeroase şi grave neajunsuri pe plan economic şi social, s-a renunţat la ea, intervenţia statului în viaţa economică şi socială fiind considerată tot mai mult o necesitate, în special în competiţia economică pe plan internaţional.

În condiţiile globalizării economiei mondiale, nicio ţară nu se mai poate sustrage competiţiei economice internaţionale, miza acestei întreceri fiind foarte mare, învingătorii devenind tot mai bogaţi, iar învinşii tot mai săraci.

Politica fiscală a statelor s-a schimbat radical „în era pieţelor globale”, în care persoanele, capitalurile, produsele şi serviciile circulă tot mai uşor peste graniţele naţionale, iar concurenţa pe plan internaţional se face după legile laissez-faire .

Concurenţii se află peste ţări, mări şi continente, iar aceştia şi îşi desfăşoară activitatea după „regulile economiei globale de piaţă”, care sunt, în realitate, cele ale legilor laissez-faire, în care, efectiv și în mod real, se mănâncă unii pe alţii, rămânând cei mai tari.

Vor câştiga cei care se vor adapta cel mai bine la regulile economiei globale de piaţă, concurenţa laissez-faire fiind decisivă în această competiţie, fiind cea care va stabili locul fiecărei naţiuni în lume (puterea fiecărei națiuni fiind dată de puterea sa economică).

În condiţiile globalizării economiei mondiale nu mai este vorba despre o concurenţă între firmele din interiorul graniţelor aceleiaşi ţări, situaţie în care, indiferent ce s-ar întâmpla, la nivel de ţară „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul se redistribuie” între competitorii autohtoni.

Globalizarea economiei mondiale deschide larg porţile pieţelor de tip laissez-faire” (în care concurenții sunt lăsaţii să se mănânce unii pe alţii), în care unele naţiuni le mănâncă pe altele, le secătuiesc de avuţia naţională, de materia cenuşie şi de tot ce au mai bun.

Prin diferite mijloace şi tehnici dintre cele mai subtile ale concurenţei laissez-faire, o parte (uneori chiar grosul) din venitul naţional al unor ţări este trecut în afara graniţelor lor, aparent „pe cale paşnică şi în deplină legalitate”.

Privatizările făcute în România, după anul 1989, prin care s-a ras totul de pe faţa pământului şi se secătuieşte totul din subsolul ţării, sunt exemple incontestabile în sensul celor menţionate mai sus, dintre numeroase alte exemple de acest fel care se pot da.

În condiţiile actuale, şi cu atât mai mult în viitor, firmele naţionale, care intră în competiţia economică internaţională, trebuie să se adapteze rigorilor impuse de regulile economiei globale de piaţă, în care „concurenţii sunt lăsaţi să se mănânce unii pe alţii”.

Practic acest lucru devine tot mai greu de realizat „pentru cei mici” și aceasta din cauză că statele cele mai puternic dezvoltate intervin, direct sau indirect, unele chiar agresiv şi pe faţă, în această „competiţie”.

Economia mondială  a ajuns asemenea unei jungle cu animale simpatice, ce par domestice, care îţi zâmbesc încurajându-te spre prostie, pentru ca la momentul oportun, asemeni unui vampir, să te sfâşie, să te lase fără resurse. Comparaţia pare forţată, dar exprimă  cruda realitate.

Globalizarea economiei mondiale a ajuns, efectiv și în mod real, un sistem de reguli laissez-faire, în care cei puternici au libertate deplină să-i exploateze din plin și după cum doresc (inclusiv cu forța dacă este cazul) cei slabi, până la jefuirea acestora de tot ceea ce le convine.

Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa.