4 decembrie 2021

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba vă invită miercuri, 16 iunie 2021, la lansarea cărţii „Gânduri de pandemie”, autor, ieromonah Maxim Morariu. Lansarea cărţii va avea loc online, pe pagina de Facebook a bibliotecii, începând cu ora 17:00.

Volumul „Gânduri de pandemie” s-a născut din dorinţa părintelui Maxim de a fi cumva alături de cei de acasă şi de dragii săi, credincioşii năsăudeni şi bistriţeni, cărora, din Italia, ţara în care se afla la studii când a început pandemia Covid 19, s-a gândit să le trimită câte un gând de încurajare şi de speranţă.

„Am gândit aceste scurte texte ca pe nişte meditaţii ce prezintă pericopa evanghelică duminicală într-un mod detaşat de anumite tare oratorice devenite aproape omniprezente în discursul omiletic, şi-n acelaşi timp ca pe nişte texte ce privesc prin ochii omului care străbate pandemia mesajul peren şi mereu actual al Scripturii. În acelaşi timp am strecurat, unde s-a putut, elemente autobiografice, gânduri şi trăiri sincere”, transmite autorul în cuvântul cu care se deschide volumul.

Ieromonahul Maxim Morariu este doctor în teologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca şi doctorand al Universităţii Pontificale Angelicum din Roma. Este dublu licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, prima absolvind-o ca şef de promoţie. A absolvit masteratul în cadrul celor două facultăţi dar şi la Institutul Ecumenic din Bossey (afiliat Facultăţii al Universităţii din Geneva). De asemenea a studiat la Graz, Belgrad şi Kosice. A publicat, editat, coordonat sau tradus 27 de volume şi peste 300 de studii şi articole, publicate în reviste şi volume de specialitate din ţară şi străinătate. A participat cu comunicări la peste 120 de conferinţe, congrese şi simpozioane, în ţară şi în străinătate.

Maxim Morariu este membru în colegiul editorial sau ştiinţific la 10 reviste ştiinţifice (2 indexate Web of Science), cercetător asociat al Universităţii din Pretoria, Africa de Sud, secretarul Centrului de Studii Teologice al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocşan” din Cluj-Napoca.

În paralel cu activitatea ştiinţifică este realizator de emisiuni la Radio Renaşterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (Bucureşti) şi Radio Someş (Bistriţa).

Pentru activitatea desfăşurată a fost recompensat de-a lungul timpului cu mai multe premii şi distincţii, printre care Premiul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” şi titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii sale natale, Salva, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Daniela Floroian, bibliotecar