Publicat: 16 Decembrie, 2019 - 12:37
Share

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) organizează evenimentul de lansare a publicației anuale „Revista Muzeelor” și festivitatea de premiere a fotografiilor finaliste în Concursul „Patrimoniu100” în data de 17 decembrie 2019, în Foaierul Aulei din incinta Ministerului Culturii (Bulevardul Unirii, nr. 22, sector 3, București, intrarea din Bulevardul Mircea Vodă), începând cu ora 13:00.

„Revista Muzeelor” este o platformă de dezbateri pentru muzeologie, adaptată noilor tendințe în domeniu. De asemenea, este una dintre cele mai vechi publicații periodice în peisajul editorial și muzeal românesc a cărei apariție a fost constantă încă din 1964. „Revista Muzeelor” este indexată în baza de date de reviste internaționale EBSCO, care este una dintre cele mai importante baze științifice la nivel internațional, având colaborări cu peste 14.000 de edituri din lume, un conținut de 250.000 de publicații și o rată a căutărilor în cadrul ei de peste 186 de milioane de ori pe zi. Recent, echipa de redacție a „Revistei Muzeelor” a pregătit noul număr al publicației, dedicat tematicilor: Muzeele ca platforme culturale: viitorul tradiției, Studii de audiență și profiluri de vizitatori.

În același timp, în perioada 23 septembrie - 31 octombrie 2019, INCFC a organizat Concursul de fotografie „Patrimoniu100” pentru echipe de elevi (ciclul gimnazial și liceal) și cadre didactice, cu tematica obiectivelor de patrimoniu imobil, unde au fost înscrise peste 150 de fotografii, primite de la numeroase unități de învățământ din țară. Concursul de fotografie a făcut parte din activitățile ediției 2019 a proiectului „Patrimoniu100. Patrimoniu pentru următorul secol”, ediție co-finanțată de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Pe data de 5 noiembrie, juriul a ales câștigătorii și finaliștii acestui concurs, iar lista acestora poate fi consultată pe website-ul oficial al proiectului „Patrimoniu100”: https://bit.ly/2qSCuwj.

Odată cu reluarea proiectului „Patrimoniu100. Patrimoniu pentru următorul secol”, INCFC și-a propus să genereze o schimbare de atitudine în rândul publicului țintă în ceea ce privește protejarea patrimoniului cultural, dezvoltând rezultatele obținute în prima etapă a proiectului. Pentru a-și atinge întregul set de obiective, echipa Patrimoniu100 a creat și a publicat resurse educaționale open source destinate atât cadrelor didactice, cât și elevilordisponibile online, în cadrul website-ului proiectuluila secțiunea ABC-ul Patrimoniuluihttps://bit.ly/2syE9HN.