Publicat: 4 Iulie, 2019 - 11:03

Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" găzduieşte vineri, 5 iulie 2019, începând cu ora 11:00, în sala "Acad. Dinu C. Giurescu", lansarea volumului "Nostalgia întoarcerii", autor Georgios Demos.

La eveniment vor fi prezenţi Tudor Gheorghe, Sever Constantin Răduică, Sanda Diaconescu, Emil Traşcă, dar şi colegii de liceu ai autorului, promoţia 1962 a Colegiului Naţional "Carol I" din Craiova.

"În însemnările sale "nostalgice", grecul Georgios Demos, care a trăit un exil al sorţii vreme de 23 de ani, formându-se educaţional şi profesional în România, unde avea statutul de refugiat, la Craiova, împreună cu familia, rămâne un exemplu de dăruire, patriotism şi recunoştinţă atât pentru naţia sa, cât şi pentru patria de adopţie - România. Dragostea pentru ţinuturile natale, părăsite în vremuri de restrişte pentru poporul său (războiul civil) în încercarea de a instaura comunismul cu orice preţ, s-a grefat adânc în sufletul copilului de 6-7 ani, care fugea din calea morţii "cărându-şi cu apă", urmându-şi familia pe un drum necunoscut, neputând şti ce le rezervă ziua următoare...", Sever Constantin Răduică, extras din Prefaţa volumului "Nostalgia Întoarcerii".

Tag-uri Institutii: