27 ianuarie 2022

Laszlo Borbely, vicepreşedinte al uneia dintre cele mai reprezentative organizaţii europene în domeniul dezvoltării durabile

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Astăzi, 30 noiembrie a.c., a avut loc reuniunea Adunării Generale a Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), în cadrul căreia a fost stabilit noul Comitet Executiv al organizaţiei.

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, va avea rolul de vicepreşedinte.

„Veştile bune continuă să apară. După ce am fost anunţaţi că suntem câştigătorii celui mai important premiu ONU pentru inovare în administraţia publică, primim
astăzi o nouă recunoaştere a eforturilor noastre de a face România o voce puternică în implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Vom continua să ne implicăm activ pentru a performa la aceleaşi standarde. Cetăţenii României merită să fie încrezători că suntem în avangarda demersurilor pentru un viitor sustenabil.”, a declarat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Preşedintele ESDN va fi în următorul an Daniel Dubas, coordonatorul naţional al implementării Agendei 2030 în Confederaţia Elveţiană. În echipa de conducere, alături de Laszlo Borbely, vor mai fi doi vicepreşedinţi: Annika Lindblom şi Marguy Kohnen, responsabili de probleme de sustenabilitate şi mediu în guvernul Finlandei, respectiv al Marelui Ducat de Luxemburg Consilierul de stat Laszlo Borbely va avea astăzi şi o intervenţie în cadrul panelului despre rezilienţă din conferinţa anuală ESDN care se desfăşoară online timp de două zile.

*** Despre Reţeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă (ESDN)

Reţeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă reuneşte oficiali guvernamentali şi experţi responsabili de formularea şi implementarea politicilor ce ţin de dezvoltare durabilă din întreaga comunitate europeană. Reţeaua are în prezent peste 400 de membri şi parteneri din 40 de state.

Încă din 2007, ESDN organizează ateliere tematice pentru a facilita schimbul informal de puncte de vedere şi experienţe între membrii săi.

Mai multe informaţii aici: https://www.esdn.eu/about