Publicat: 29 August, 2018 - 16:56
Dovada - un mail al lui Codruț Olaru

Lumea Justitiei a publicat in exclusivitate dovada ca reprezentatii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si ai Serviciului Roman de Informatii au dezinformat cetatenii atunci cand au sustinut ca protocolul secret semnat in 2016 de directorul SRI Eduard Hellvig si procurorul general Augustin Lazar si-a incetat efectele in ianuarie-martie 2017. Documentul pe care il prezentam dovedeste ca si in martie 2018 protocolul secret de colaborare dintre SRI si PICCJ era in vigoare.

Este vorba despre un e-mail pe care actualul vicepresedinte al CSM, procurorul Codrut Olaru, l-a trimis in 21 martie 2018, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin care ii invita pe acestia in Biroul de documente secrete al institutiei pentru a studia protocolul din 2009, dar si, atentie, protocolul din 2016, despre care Olaru preciza ca este inca in vigoare si are caracter secret. Mailul din martie 2018 a fost retrimis de Codrut Olaru membrilor CSM si in data de 27 august 2018, dupa izbucnirea scandalului privind protocolul semnat de Lazar si Hellvig, cu cateva ore inainte ca Augustin Lazar sa iasa public si sa dea explicatii despre protocolul din 2016.

Caracterul secret al protocolului incheiat in 2016 de Hellvig si Lazar este si motivul pentru care membrii CSM au fost invitati de Codrut Olaru  in biroul CDC (Compartimentul de Documente Clasificate) de la etajul 7 la judecatorul "Sega", unde era "singura zona de Securitate clasificata din sediul nostru".

Practic, zona de studiere a protocoalelor transmise la CSM de catre procurorul general Augustin Lazar indica si caracterul secret al protocolului din 2016, despre care, chiar in e-mailul vicepresedintelui CSM Codrut Olaru, se preciza ca era in vigoare in martie 2018.

De aici rezulta, fara putinta de tagada, ca procurorul general al Romaniei Augustin Lazar, cat si directorul SRI Eduard Hellvig au dezinformat grav opinia publica, lasand sa se inteleaga ca protocolul nu a fost pus in aplicare, fiind in vigoare doar o luna. In realitate insa, timp de cel putin un an si trei luni, protocolul SRI-PICCJ a fost in vigoare si, cel mai probabil, a stat si la baza intocmirii unor dosare penale in Parchetul General.

Tag-uri Institutii: