29 septembrie 2022

Lecţiile preţioase ale vieţii şi activităţii Reginei Elisabeta a II-a

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Liderii lumii au adus, astăzi, un ultim omagiu celui mai longeviv monarh britanic, defuncta Regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, în cadrul unor ceremonii fără precedent.

Odată cu decesul Reginei, a dispărut, fără îndoială, un simbol al decenţei şi eleganţei, a stabilităţii, răspunderii şi responsabilităţii. Este greu de crezut că va mai exista o femeie care să definească atât de complex şi distins în acelaşi timp, conceptul de echilibru, atât în rigorile politice impuse de monarhie, cât şi în viaţa zbuciumată a familiei Casei Regale britanice.

Elisabeta a II-a a fost primul monarh britanic care a marcat 70 de ani de la urcarea pe tron, ani în care fosta suverană a condus destinele britanicilor şi a ţărilor din Commonwealth, ceea ce ne stârneşte sentimentul de admiraţie, nu doar prin modul inspirat şi înţelept în care s-a impus pe scena politică mondială, ci şi prin imaginea sa plăcută, dezirabilă şi respectabilă, un model de urmat pentru foarte mulţi cetăţeni ai lumii.

Încoronarea reginei Elisabeth a II-a, în 1952, a coincis cu începutul erei curselor aeriene comerciale, fapt care i-a permis acesteia să devină conducătorul de stat ce a efectuat cele mai multe vizite oficiale.

Extrem de interesant este faptul că, în cele şapte decenii cât a fost regină, Elisabeth a făcut mai mult de 130 de vizite în străinătate, toate fără să deţină paşaport. Motivul este acela că paşapoartele britanice sunt emise în numele ei, regina neavând nevoie de un asemenea document.

Cu siguranţă, nimic nu va mai fi la fel după dispariţia Reginei, cu adevărat un simbol al puterii şi un diplomat discret pe scena politicii internaţionale, un model de inspiraţie, unic, într-o lume în continuă dezumanizare şi descreştere morală şi socială a umanităţii.

Regina Elisabeta a II-a lasă întregului mapamond un ansamblu de lecţii vitale pentru fiecare, de la şefi de stat, la oameni simpli, fără pregătire şi fără pretenţii. Viaţa şi activitatea acesteia vor rămâne, cu certitudine, în istorie pentru totdeauna, iar felul în care le-a orchestrat vor fi, fără îndoială, transpuse în adevărate lecţii de diplomaţie pentru generaţiile viitoare.

În ceea ce priveşte cumpătarea, înţelepciunea, respectul şi capacitatea de a sintetiza şi a discerne între bine şi rău, prin care s-a remarcat fosta suverană, acestea sunt elemente cheie necesare în orice nivel de relaţionare cu cetăţenii unei ţări, inclusiv a noastră.

God save de Queen!

Deputat PSD Vrancea,
ELENA STOICA

Sursa foto people.com