Publicat: 15 Aprilie, 2018 - 00:00

Încă un remarcabil roman de debut, de astă dată al australiencei Jane Harper, o carte care a câștigat numeroase premii, printre care ABIA Australian Book of the Year (2017) și Indie Book Awarads Book of the Year (2017). Drepturile de publicare au fost vândute în peste 20 de țări, iar celebra actriță  Reese Witherspoon a cumpărat drepturile de ecranizare.

Un roman a cărui acțiune se petrece într-un anotimp secetos din întinderile australiene, departe de aglomerația urbană, într-o comunitate mică numită Kiewarra, cu oameni duri, încăpățânați și secrete care țin decenii și pe care nimeni nu e dispus să le aducă la lumină pentru a lămuri situațiile și a continua viața mai senin.

Eroul e un tânăr de 36 de ani, Falk, plecat cu două decenii în urmă, când fusese acuzat pe nedrept că ar fi fost cauza morții unei tinere și care revine la Kiewarra la înmormântarea unui fost prieten și coleg de clasă și a familiei acestuia. Falk a ajuns între timp polițist, așa că, în ciuda ostilității multora din oraș, rămâne să dea o mână de ajutor la elucidarea cazului. Fostul prieten și-a împușcat soția și băiatul, apoi s-a sinucis, dar prea puțin cred aceste fapte, deși nu există dovezi că s-ar fi întâmplat altfel. Falk reușește să descâlcească fire foarte încurcate și să afle adevărul cumplit, care pe deasupra e și banal, în paralel cu lămurirea secretului din urmă cu două decenii pentru care mulți l-au urât. Nimic nu e ce pare a fi, într-o atmosferă sufocantă, la propriu și la figurat.

Jane Harper are un talent deosebit în a contura persoanje și situații credibile, încât romanul ei a fost considerat ”extraordinar”, ”o carte care te ține cu sufletul la gură numeroasele dezvăluiri.”

 

 

Jane Harper – Arșița. Editura Trei. Traducere din limba engleză de Mihaela Buruiană. 298 pag.

 

Topic: 

Format: