Publicat: 22 Februarie, 2020 - 00:00

Sper să vă stârnesc apetitul de lectură:

„M-am născut cam cu o mie de ani în urmă, prin 1933, în mijlocul uneia dintre cele mai rele crize pe care țara a cunoscut-o și cu șase ani înainte să îi pună punct ceva și mai catastrofal de atât, Al Doilea Război Mondial. Mama a fost menajeră și, deși nu am aflat asta decât după moartea ei, mai avea un fiu, pe care îl iubea și de care avea grijă în secret. Tata a fost inteligent, dar absolut needucat – sau chiar teribil de needucat, ceea ce, la vremea respectivă, reprezenta un lucru obișnuit pentru clasa muncitoare – cărăuș de pește în piața Billingsgate. Locuiam într-un apartament înghesuit de două camere dintr-o casă victoriană modificată, din Camberwell, pe atunci una dintre cele mai sărace zone dintr-o Londră murdară și îmbâcsită: la trei etaje de stradă și la cinci etaje de singura toaletă din grădină.

Am suferit de rahitism, o boală a sărăciei care slăbește oasele, și mă clătinam când în sus, când în jos pe acele scări, într-o pereche de bocanci ortopedici. La trei ani după ce m-am născut eu, a mai venit pe lume un fiu, Stanley, iar după alții trei ani a izbucnit Al Doilea Război Mondial.

Când au început atacurile aeriene asupra Londrei, fratele meu și cu mine, cu vârste de trei și respectiv șase ani, am fost evacuați și ne-am trezit la mila unor familii noi și mai degrabă dezamăgitoare.

A mea îmi dădea să mănânc o conservă de sardine cu pâine prăjită pe zi și, când plecau în weekenduri, mă închideau în debaraua de sub scări. Mama a dat buzna și m-a luat de acolo plin de răni imediat ce naziștii au încetat să bombardeze liniile de cale ferată, dar nu înainte să dezvolt o claustrofobie pe viață și o ură absolută pentru orice manifestare de violență împotriva copiilor.

Am abandonat școala la șaisprezece ani, cu doar câteva examene trecute, m-am angajat și am fost concediat de la câteva slujbe de birou umile, iar la optsprezece ani am fost chemat în Serviciul Militar, unde pentru prima dată m-am străduit din greu să dau o mână de ajutor după război Puterilor Aliate care au învins Germania, apoi am plecat rapid să înfrunt armele comuniștilor din Coreea.

Pe atunci Marea Britanie era una dintre națiunile cu cele mai pronunțate diferențe între clasele sociale, iar eu, ajuns la capătul puterilor, observam zilnic asta. Bineînțeles că existau milioane de oameni peste tot în lume care duceau o viață mult mai grea decât mine, dar eu nu știam. Nu vedeam decât că eram sărac și că făceam parte din clasa muncitoare.

Din mai multe puncte de vedere, nu era un început tocmai bun – pentru orice, dar mai ales pentru celebritate.”

Și totuși, puiul de om și apoi adolescentul în cauză a ajuns celebru, unul dintre cei mai îndrăgiți actori, nominalizat la Premiile Oscar de șase, cîștigându-le de două ori. A jucat în peste o sută de filme, în roluri foarte diferite. A primit titlul de comandor al Ordinului Imperiului Britanic. „Nimeni nu are o rețetă de succes.” Citiți cartea, să-i descoperiți rețeta, din povestirea încântătoare a lui Michael Caine.

 

 

Michael Caine – Arta de a asculta și alte lecții de viață. Editura Nemira. Traducere din limba engleză de Irina Cerchia. 296 pag.

 

 

Topic: 

Format: