Publicat: 25 Noiembrie, 2016 - 00:18

 În ultimii treizeci de ani, cercetările asupra Primului Război Mondial au cunoscut un reviriment, dar mai rămân încă multe de descoperit în legătură cu războiul pe frontul de Est (”o descrierie definitorie a forntului de est încă nu există”!). O contribuție aparte la cunoașterea acelor realități își aduce istoricul american Michael B. Barrett, născut în 1946, fost militar (a ajuns până la gradul de general de brigadă), doctor în istorie la Universitatea din Massachussetts.

”Istoricii, în special cei din lumea de limbă engleză – scrie Barrett -, au minimalizat sau au ignorat campania din România, considerând-o doar un interludiu aproape comic dintr-un război serios, rezultatul fiind o victorie categorică. Această imagine este incorectă. Deși pierderile suferite de Puterile Centrale nu au fost mari pentru standardele Primului Război Mondial, numărul victimelor contrazice opinia că această campanie ar fi fost o simplă fomalitate. Efectivele pe care Puterile Centrale au fost nevoite să le trimită pentru a-și zdrobi adevrsarii contestă și ele imaginea unei victorii ușoare. Impresia că bătăliile au fost câștigate cu ușurință de armatele inferioare numeric, dar mai bine conduse, ale Puterilor Centrale provine din primele lovituri ale lui von Mackensen în Dobrogea și din succesul lui von Falkenhayn în a-i respinge pe români din Transilvania după doar trei săptămâni de la debutul operațiilor.”

Ce a făcut generalul Erich von Falkenhayn pe frontul românesc a fost un fel de blitzkrieg, adică mișcări rapide de trupe și bătălii în viteză, ceva ce nu semăna deloc cu natura bătăliilor care au caracterizat Primul Război Mondial. De aceea, subliniază Barrett, ”blitzkreig-ul nu este un termen asociat cu Primul Război Mondial.”

Dar istoricul american argumentează:

”Destituit în mod rușinos, von Falkenhayn a căutat cu dsperare să-și salveze reputația în România, dovedind că era un lider, un comandant de front, un Feldherr. Situația din România cerea acțiuni îndrăznețe și imediate; reacția lentă a austriecilor nu ducea nicăieri. Von Falkenhayn a planificat și a executat operații curajoase, utilizând inconștient tehnici care au format baza stilului de operații rapide și mobile denumit blitzkrieg. Drept rezultat, armata lui, adunată în grabă, a izgonit o forță de invazie superioară numeric dintr-o provincie, a traversat un lanț muntos înalt, a zdrobit trei armate adverse, a capturat capitala inamicului și a distrus 17 din cele 23 de divizii de infanterie ale acestuia – totul în timpul unei campanii care a acoperit peste 580 de kilometri și a durat doar 135 de zile. România era un preludiu la ceea ce avea să descopere întreaga lume în anii 1939-1941.”

”Esența blitzkierg-ului nu consta numai în viteză. Blitzkireg însemna folosirea armelor combinate al căror obiectiv era de a distruge abilitatea inamicului de a reacționa, penetrând adânc în zonele vulnerabile din spatele frontului cu ajutorul vitezei și mobilității, pentru a crea confuzie și a paraliza comandamentele inamice. Viteza de înaintyare menținea inamicul în derută, împiedcând orice efort de închegare a unei linii defensive, stoăând eforturile inamicului de a-și concentra forțele, fără a-i oferi vreo șansă să-și revină.”

Originea tacticilor folosite în Polonia în 1939 și în Franța în 1940 se găsește în ce s-a întâmplat pe frontul de Est și în special în  România în Primul Război Mondial.

 

Michael B. Barrett – Preludiu la blitzkrieg. Campania austro-germană în România – 1916. Editura Militară. Traducere de Mona Iosif.

 

Topic: 

Format: