15 august 2022

Lecturi de weekend: „Borgo Sud” de Donatella Di Pietrantonio

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„A şti că viaţa implică o atrocitate iremediabilă nu înseamnă a ceda în faţa acelei atrocităţi. Este lecţia oferită de marea literatură italiană a secolului XX, de la Elsa Morante la Primo Levi. Borgo Sud reflectă pe deplin această tragică efemeritate.” (la Repubblica)

Roman nominalizat la Premiul Strega 2021.

Scriu editorii: „Adriana e ca vântul, intră pe neaşteptate în viaţa surorii sale mai mari, iar intrarea ei are de fiecare dată forţa unei revelaţii. Când erau mici, cele două erau răzvrătite şi unite. Adulte, trăiesc departe una de alta, dar ambele duc povara unei grele moşteniri: cea a cuvintelor nerostite şi a lipsei de afecţiune şi atenţie. Fiecare trăieşte în felul ei o poveste de dragoste absolută, însă zdruncinată şi, în final, nimicită ireparabil. Numai că uneori durerea trăită deplin, până la ultima picătură, ne poate ajuta să pătrundem în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Astfel ne putem construi propriul scut de apărare în faţa sentimentelor, prin acceptarea lor şi ocrotirea legăturilor intime pe care ne-am construit devenirea. Asta pare să ne transmită Donatella Di Pietrantonio, cu înţelepciunea şi naturaleţea marilor scriitori. Ea ne oferă un buchet multicolor de emoţii rostite în şoaptă, care ne va stărui multă vreme în memorie.”

Romanul este al patrulea publicat de Donatella Di Pietroantonio. Ca și precedentele, este construit în jurul unor figuri feminine. Două surori, Adriana, naratoarea cu trei ani mai mare și mama lor. Ca și în precedentele, acțiunea romanului se peterce în peisajul aspru al Abruzzilor, munți care străjuiesc marea și înconjură Pescara și mai ales Borgo Sud, cartierul maritim. (În realitate, cartierul se cheamă Borgo Marino, un oraș în oraș, emblemă a oricărei periferii). O comunitate de pesacri care funcționează ca o familie, un cer din care nu e bine s ieși. Romanul e povestea revenirii în acest loc și în trecut. Naratoare își caută sora, căzută în comă, după ce o poveste în care a năsuct un copil unui bărbat despre care a descoperit ulteiror că e homosexual. O poveste psihologică, intimă, care sondează sufletul uman într-un stil sobru.

„Cititorii romanului Cea care se întoarce al Donatellei Di Pietrantonio se vor bucura să o regăsească pe Adriana, sora mai mică, «o floare neaşteptată, crescută pe o mână de pământ, pe-o stâncă»… Celor care încep călătoria cu acest roman nou şi complet autonom le vor rămâne în minte cele două femei pline de dezamăgiri şi speranţe noi, care au întipărite în fiinţa lor ura şi dragostea pentru satul din Abruzzo ce le-a crescut sălbatic şi le-a făcut să plece departe: una să studieze, să profite de şansa unei schimbări în viaţă, iar cealaltă să plece pur şi simplu, să trăiască, să evadeze, să iubească.” (Il Foglio)

„Cu stilul ei concis, Di Pietrantonio se numără printre autorii care nu se tem să privească durerea în faţă, să o atingă, să o arate aşa cum este… Poate de aceea paginile ei pătrund în conştiinţa cititorului mai întâi ca nişte spini înfipţi în piept şi apoi ca semne ale unei posibile mântuiri.” (il Fatto Quotidiano)

Donatella Di Pietrantonio – Borgo Sud. Traducere din limba italiană și note de Mihaela Găneț. Editura Polirom. 211 pag.