Publicat: 21 Septembrie, 2018 - 00:00

Romanul de față, apărut în 2016, a fost apreciat de toată lumea drept unul dintre cele mai bune ale lui John Grisham, scriitor considerat cel mai bun autor de thrillere în viață.

Totul se petrece în Florida, unde trăiește, într-un ținut mlăștinos, o comunitate mică de amerindieni, tappacola. În rezervația lor s-a construit un cazinou care le-a adus beneficii economice uriașe, dar și o corupție enormă, pentru că, în spatele cazinoului și a tot ce s-a mai construit pe lângă el, se află un grup mafiot foarte violent, practic necunoscut publicului larg și la care poliția sau organele de anchetă nu pot ajunge. Nimeni nu vorbește, de teamă sau din interes. Grupul infracționar a beneficiat de la începuturile sale, cu decenii în urmă, de protecție din partea unui judecător corupt. Judecătorul, împreună cu asociaţii săi au facilitat construirea cazinoului. Dar două persoane și-au pierdut atunci viaţa pentru că s-au opus proiectului, iar cea de-a treia este în închisoare pentru uciderea primilor doi, de fapt o crimă înscenată. Nimeni nu o bănuiește de nimic pe judecătoare.

Dar în Florida există și un Birou de Conduită Judiciară care anchetează comportamentul magistraților. La acest birou ajung dintr-o sursă care nu-și dezvăluie identitatea informații despre ”cel mai corupt judecător din istoria Statelor Unite”, care, printr-un plan bine pus la punct, a reușit să apere interesele clanului interlop în schimbul unor imense sume de bani pe care le depunea în bănci străine sau le transforma periodic în cantități mari de bijuterii. Doi avocați ai Biroului de Conduită Judiciară, Lacy Stoltz și Hugo Hatch, pornesc pe urmele acestor dezvăluiri, sarcina lor fiind să le demonstreze ca adevărate. O acțiune complicată, încâlcită, palpitantă și periculoasă, în care Hugo Hatch este ucis, iar Lacy Stoltz este grav rănită și scapă printr-o minune, dar care, în cele din urmă, dezvăluie adevărul, iar ancheta în acre se implică și FBI-ul cu forțele sale, duce la condamnarea judecătoarei.

Fiind un roman polițist, nu dezvăluim mulțimea de detalii care țin cititorul cu sufletul la gură.

Aceeași editură RAO a publicat alte 21 de thrillere juridice semnate John Grisham. În vârstă de 63 de ani, John Grisham este un romancier american, fost politician, avocat pensionat, autor cunoscut pentru lucrările sale în domeniul dramei legale moderne. În 1983, a fost ales ca democrat în Camera Reprezentanților a statului Mississippi, din care a făcut parte până în anul 1990. A auzit la un moment dat mărturia victimei unei răpiri, în vârstă de 12 ani, i-a venit ideea scrierii unui roman, care analiza ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl fetei i-ar fi ucis pe atacatorii săi, și în 1987 a publicat...Și vreme e ca să ucizi. Următoarele romane au curs pe bandă rulantă (cel puțin un roman pe an) – al doilea fiind Firma, care i-a adus notorietate. A ajuns  „romancierul cu cele mai bune vânzări al anilor ‘90”, în total 60.742.289 de copii vândute.

 

John Grisham – Informatorul. Editura RAO. Traducere de Mihaela-Alian Ifrim. 380 pag.

 

 

Topic: 

Format: