27 octombrie 2021

Lecturi de weekend: Istoria Insulei

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Jocul straniu, derutant și tulburător cu timpul, suprapunerea incitantă a două ritmuri de viață diferite ne permit să vorbim despre acest nou roman ca despre un mare succes al autorului, comparabil cu Laur.“ — Galina Iuzefovici

Romanul pe care îl semnalăm astăzi, al cincilea care apare în românește la Editura Humanitas Fiction, este cel mai recent publicat de celebrul autor rus Evgheni Vodolazkin (în 2020) și, au precizat mai toți criticii, o medidație adâncă despre sensul istoriei. Autorul însuși spunea: „Istoria Insulei este o încercare de a crea un model în mic al civilizației europene, în care toate procesele istorice se văd ca-n palmă. Într-o oarecare măsură este o continuare a romanului Laur, o nouă tentativă de a pune față în față două lumi – Evul Mediu și contemporaneitatea. În fond, epoca modernă poate fi descrisă prin două metode: să povestești ce are, ce-i este propriu, sau să povestești ce-i lipsește. Exact asta încerc să fac, propunând o optică triplă: cititorul află despre unele și aceleași evenimente din gura unui cronicar medieval, din comentariile unor contemporani despre cronică, și toate acestea trec prin filtrul artei: un regizor francez face un film despre istoria Insulei. Am vrut să creez un efect stereo, care coincide în mare parte cu punctul meu de vedere.“

Vodolazkin scrie din nou, după „Laur”, un roman în care spațiul și timpul nu sunt deloc importante și determinante. Insula poate fi orice țară din lume, orice petec de pe pământ, iar timpul curge și atât. Nu e finit și nici determinat. Evenimentele se succed în carte vegheate de doi împărați luminați, aceeași, Parfeni și Ksenia, indiferent de timp sau de alți conducători care se succed la administrarea Insulei. Ei reprezintă aceea constantă profundă a oricărei țări – valori, tradiție, dreapta cârmuire. In rest evenimentele sunt comune, istoria Insulei poate fi și este istoria oricărei țări din lume; unde vechiul are însemnătatea sa, iar noul îl înlocuiește câteodată mai bine, câteodată mai rău. Veți întâlni fraze general valabile cum e cugetarea lui Parfeni: „Ciudat este făcut omul: cu cât primește mai mult, cu atât vrea mai mult.”  În paralel cu Istoria Insulei, un regizor face un film despre Istoria Insulei și se creează astfel două voci prin care aflăm povestea. Iar regizorul Leclerc spune: „Povestea Insulei o văd ca pe o metaforă a istoriei statului în general.”

Scriu editorii: „Deopotrivă parabolă și meditație asupra timpului, noul roman al lui Evgheni Vodolazkin ne poartă prin mai multe secole de istorie a Insulei, o țară imaginară care stă sub semnul unei profeții misterioase.

Insula nu se află pe vreo hartă, dar existența ei nu e umbrită de nicio urmă de îndoială. N-o găsim în manualele de istorie, dar istoria ei e dureros de cunoscută. În acest roman cu accente de mister, Evul Mediu se împletește cu prezentul, destinele popoarelor cu cele personale, tragicul cu grotescul și ironia blândă. Prinți drepți și luminoși conviețuiesc în mod firesc cu președinți, cronicari și proroci, cu un stăpân al albinelor și un motan vorbitor.”

„Romanul e o meditație adâncă despre sensul istoriei. Despre faptul că nu întotdeauna cuvântul scris are forță și sens. Despre cum timpurile influențează soarta omului. Despre cum imperiile se nasc și pier, dar dragostea adevărată nu e nicidecum vremelnică. Despre faptul că relațiile dintre oameni au rămas și astăzi exact la fel cum erau cu secole în urmă.“ — labirint.ru

Evgheni Vodolazkin – Istoria Insulei. Traducere și note de Adriana Liciu. Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei. 376 pag.