Publicat: 18 Februarie, 2017 - 00:59

Scriitorul Pedro Arturo Aguirre s-a născut în 1963 în Ciudad de México. A publicat sute de eseuri și articole pe teme istorice și politice, este autorul unor volume despre politică, sisteme politice și alegeri și a ținut numeroase prelegeri pe aceste teme. A început să studieze megalomania în urmă cu mai bine de trei decenii, a constatat că fiecare epocă a avut excesele și megalomanii ei, iar perioada modernă a excelat.

Liderul megaloman are în general o structură morală elementară, bazată pe un storytellig comun: imaginea tatălui protector, dar strict, care insistă pe autoritate și-și învață copiii să fie disciplinați, pentru a menține ierarhia filială ce sfârșește prin a fi un scop în sine. Societățile se învârt în jurul valorilor paterne, mai ales după crize sociale sau politice de durată care, mai întâi cu forța și apoi în mod voluntar, profită de mentalitatea individului.

Pornind de la aceste considerente, Aguirre adună o coleție de excese și scrie o carte copleșitoare despre cultul personalității, vechi pe cât omenirea, dar exacerbat de practica modernă. O carte care oferă o imagine inedită despre marile personaje ale istoriei universale, excentrice și megalomane. Amestec de anecdote și reflecții istorice, poveștile cărții sunt un fel de minibiografii arată cum dincolo de idolatrie există o absurdă pretenție de grandomanie și imortalitate. Trec de la Caligula și Qin Shi Huangdi (împăratul care a construit Marele Zid Chinezesc), la Stalin, Mussolini, Hitler și liderii megalomani ai ultimelor decenii – Franco, Castro, Ceușescu, Kim Ir Sen, Mobutu, Papa Doc, Bokassa, Saddam și mulți alții. Aproape în cazul tuturor apare obsesia marilor construcții și a operelor publice, de la marile construcții ale Bucureștilor în vremea lui Ceaușescu, la marile proiecte ale lui Hitler și Stalin sau chiar o capitală absolut nouă, născută din nimic, cum este Astana, noua capitală a Kazahstanului. Toate demonstrații de putere absolută și vanitate.

Nu este un studiu doct, ci o carte care se citește ușor, fără profunzimi, și care, ca atare, are un impact mai mare.

Un exemplu îl oferă capitolul despre Jean-Bédel Bokassa, președintele Republicii Centrafricane (ajuns la putere, firește, printr-o lovitură de stat și, la început, adorat de popor, cum se întâmplă mai mereu cu dictatorii megalomani, pentru că răsturnase un regim politic corupt):

”«Mă plictisesc. Tu nu?» l-a întrebat președintele Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, pe tovarășul sau din Gabon, Omar Bongo. «La ce te referi?» a întrebat conducătorul gabonez. «La faptul că puterea, așa cum este ea, plictisește. Suntem de mulți ani președinți și plictiseala mă consumă. Pe tine nu?» «Păi, nu.» «Serios? Știi? O să fac ceva măreț. O să-i pun pe toți pe roate, o sa vezi. O să devin Napoleon al Africii!» «Măi, să fie, Jean-Bédel! Ia-o ușor! Vino în Gabon și-ți fac rost de o soție nouă, ca data trecută. Sau cere-i lui Ceaușescu să-ți trimită o altă româncă, dacă tot îți plac atât de mult europencele.» «Nu, prietene. O să vezi ce-am pregătit!»”

Și Jean-Bédel Bokassa s-a proclamat împărat.

 

Pedro Arturo Aguirre – Istoria megalomaniei. Deliruri și fantezii al cultului personalității în politică. Editura Nemira. Traducere din limba spaniolă de Elena-Anca Coman. 386 pag.

 

 

Topic: 

Format: