Publicat: 24 Martie, 2018 - 00:00

Încă o carte despre Evul Mediu a celebrului profesor universitar Stelian Brezeanu, specialist în istorie bizantină, sud-est europeană și medievală românească. De data asta obiectul cercetării îl constituie cuvintele, cu a căror analiză cercetătorul vrea să deslușească marile transformări din societatea românească medievală, precum și relațiile din români și populațiile cu care aceștia au venit în contact.

Istoricul se explică: ”Investigaţia presupune dialogul istoricului cu lingvistul, arheologul, geograful şi alţi specialişti ai ştiinţelor vecine. În acest fel, concluziile anchetei se înscriu într-o istorie interdisciplinară văzută în cea mai largă accepţiune, ca punct de întâlnire al disciplinelor angajate în studiul comparativ al societăţilor medievale. Dar istoricul nu poate neglija limitele surselor cu care operează şi, în consecinţă, capcanele care-1 pândesc atunci când absolutizează o categorie de surse sau alta. Se impune observaţia că Evul Mediu cunoaşte o lume a oralităţii şi a gesturilor, a vizualului, aşadar, iar consemnarea faptelor în acte scrise este un fenomen târziu. Mai mult, când apar sursele scrise în cancelariile princiare şi clericale, ele se ocupă de clanurile cuceritoare, de principi şi de elitele politice şi ecleziastice, în vreme ce mulţimile - popoare cucerite, ţărani şi orăşeni - rămân în umbră. Este suficient să amintim aici cazul, universal cunoscut, al comunităţilor libere de ţărani, care-şi duc existenţa în tot Evul Mediu într-un anonimat deplin. Prizonier al valorilor sociale, politice şi religioase ale vremii, actul scris privilegiază elita, nu mulţimea, extraordinarul, nu comunul, noul, nu rutina. Fără luarea în considerare a valorilor ideologice ale autorilor surselor scrise, istoricul nu poate descifra adevărata lor semnificaţie şi este condamnat să prelungească în cercetarea sa prejudecăţile elitelor politice şi religioase ale Evului Mediu. Situaţia nu este diferită nici în cazul lingvistului ori al arheologului. A desprinde concluzii de la originea unui toponim ori de la modificările fonetice pe care acestea le suferă înseamnă a ne opri de multe ori la suprafaţa fenomenului. Toponimia medievală, ca şi antroponimia, este una seniorială. Elita socială, religioasă şi politică este, foarte adesea, cea care botează şi rebotează locuri şi oameni, nu mulţimile. Şi uneori cancelariile principilor şi clericale modelează, traduc ori chiar schimbă în limbile sacre ale timpului sau în limba elitelor denumirile străvechi. Chiar şi munca arheologului nu este ferită de pericole. în concluziile sale, el acordă atenţie specială singularului şi noului, ce vin dintr-un alt orizont cultural, oprindu-se mai puţin asupra comunului, faptelor de rutină, ce formează fundalul unei civilizaţii materiale a cărei schimbare se face în ritmuri lente. Or, acest continuum comun aparţine, de regulă, populaţiei sedentare, ignorată şi de celelalte surse.”

 

 

Stelian Brezeanu - Istorie socială și lingvistică în Evul Mediu românesc. Dialogul științelor omului. Editura Meronia. 296 pag.

 

 

Topic: 

Format: