Publicat: 7 Decembrie, 2019 - 00:00
Share

În luna august a acestui an, o știre îngrijorătoare făcea ocolul cancelariilor lumii: guvernul indian hotărâse să desființeze statutul special al regiunii Caşmir. Potrivit articolului 370 din Constituţia Indiei, parlamentul ţării poate adopta legi pentru toate statele federale din India, cu excepţia Caşmirului. Regiunea aparţine de drept Indiei, însă este revendicată şi de Pakistan. De la recâştigarea independenţei celor două ţări, între India şi Pakistan au avut loc trei războaie: în 1965, 1971 şi în 1999. Primele două s-au declanşat pentru Caşmir. Desființarea statului special al regiunii Cașmir era/este un motiv suficient de puternic pentru reizbucnirea conflictului.

Întâmplător, cam în acea perioadă citeam cel mai recent roman al lui Arundharti Roy, tradus de Editura Humanitas Fiction. Scriitoarea indiană a câștigat Booker Prize în 1997 cu romanul ei de debut, „Dumnezeul lucrurilor mărunte”. După două decenii de activism militant, a revenit la literatură cu romanul de față – un alt mozaic al Indiei contemporane – ajuns bestseller New York Times, desemnat cea mai bună carte din 2017 de Sunday Times, NPR, Amazon, Kirkus Reviews, The Washington Post, Newsday, roman nominalizat la Man Booker Prize 2017, finalist la National Book Critics Circle Award 2017 și nominalizat la Carnegie Medal 2018.

O carte densă în care, prin ochii câtorva personaje cu vieți diferite, începi să înțelegi spiritul Indiei contemporane și câteva dintre evenimentele dramatice care au modelat-o recent. De la insurgența separatiștilor din Cașmir (Roy pronunțându-se în trecut pentru autonomia Cașmirului), până la incendierea unui tren cu pelerini hinduși în 2002; de la viața unei hijra, persoană transgender cu o istorie lungă și complicată în istoria indiană, la dilemele unei arhitecte emancipate într-o societate conservatoare și pline de contraste.

Două citate relevante:

 „Eram dezgustat de stupiditatea, de inutilitatea întregii povești, dar, cumva, nu eram șocat. Se prea poate ca motivul să fi fost cunoașterea istoriei sângeroase a orașului în care crescusem. (...) În partea noastră de lume, normalitatea e ca un ou fiert: suprafața monotonă ascunde în miezul ei un gălbenuș de o violență flagrantă. Anxietatea noastră constantă cu privire la acea violență, amintirile noastre despre faptele petrecute și groaza de manifestările ei viitoare sunt cele ce trasează regulile după care un popor atât de complex și de divers ca al nostru continuă să coexiste – continuă să trăiască împreună. Să se tolereze reciproc și, din când în când, să se omoare reciproc. Câtă vreme miezul rezistă, câtă vreme gălbenușul nu curge, va fi bine. În momentele de criză ajută să privești în perspectivă.”

Sau:

 „Nu vor ca starea de război să înceteze. Sunt foarte fericiți că situația e cum e. Și de-o parte, și de alta, toată lumea face bani de pe urma trupurilor tinerilor cașmirieni. O mulțime de explozii de grenade și de masacre sunt opera lor.”

Scriu editorii:

„<<Ministerul fericirii supreme>> ne poartă într-o călătorie care se întinde pe mai mulți ani, ieșind din mahalalele înghesuite ale vechiului Delhi, trecând prin noua metropolă înfloritoare și ajungând în Valea Cașmir și pădurile din India Centrală, unde războiul e pace, iar pacea e război și unde, din când în când, se declară <<normalitatea>>.

După ce iese atât învingătoare, cât și învinsă din lupta cu propriul corp, Anjum, hijra născută Aftab, își începe cu adevărat viața într-un cimitir, departe de tumultul pestriț al Delhiului. Povestea ei se împletește cu cea a lui Tilo, fermecătoarea și rebela arhitectă devenită activistă, și a celor trei bărbați îndrăgostiți de ea, toți jucând câte un rol în diverse etape ale conflictului din Cașmir, altă dramă a dezbinării. Țesătura amplă și complicată, pe alocuri întunecată, dar sclipind dintr-o multitudine de unghiuri, e întregită de o sumedenie de personaje dezrădăcinate, rănite, neconsolate, victime colaterale ale mărețului proiect de renaștere a Indiei. În micile lor regăsiri și victorii întrezărim speranța, încrederea în nesecata capacitate a lumii de a se autovindeca.”

 

Arundharti Roy – Ministerul fericirii supreme. Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei. Traducere și note de Alexandra Coliban. 451 pag.

 

Topic: 

Format: