21 septembrie 2021

Lecturi de weekend: Olandeza. Audrey Hepburn

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Audrey Hepburn este și astăzi, la aproape douăzeci de ani de la moarte, un model de frumusețe și eleganță, una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile. Rochia neagră Givenchy din filmul „Mic dejun la Tiffany” a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, al doilea preț, ca valoare, plătit vreodată pentru o rochie dintr-un film, după cea a lui Marilyn Monroe. De origine anglo-olandeză, s-a născut în 1929, lângă Bruxelles, a murit în 1993. În 1939, înaintea izbucnirii războiului, s-a mutat, împreunăc u mama sa, la Anhem, în Olanda. La sfârșitul războiului, și-a continuat cursurile de balet la Amsterdam, iar din 1948 la Londra, a obținut o serie de roluri secundare în filme britanice. A ajuns pe  Broadway, unde s-a făcut remarcată. Prima sa producție hollywoodiană este filmul „Vacanță la Roma”, din 195, unde deține rolul principal, alături de Gregory Peck. Filmul este un succes imens, iar Audrey câștigă Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru prestația sa. Dar filmul care a rămas în memoria tuturor cinefiilor a fost „Mic dejun la Tiffany”.

Foarte puțină lume cunoaște aspectele din viața eiîn timpul celui de-al Doilea Războiu Mondial pe care le dezvăluie această carte: Audrey nu numai a suferit de foamete și și-a văut un unchi executat, dar a contribuit la susținerea mișcării de rezistență olandeze, îngrijind răniții în timpul luptelor de la Arnhem.

Scriu editorii: „Audrey Hepburn a făcut parte din Rezistența olandeză. A
lucrat ca asistent medical în timpul bătăliei de la Arnhem, când a avut loc execuția brutală a unchiului ei și a trecut prin calvarul foametei din timpul iernii lui 1944. Cartea prezintă amintirile ei, interviuri cu oameni care au cunoscut-o în război, jurnale de război și cercetări în arhivele olandeze secretizate, din care vom descoperi povestea nevăzută a lui Audrey
Hepburn sub tensiunea celui de-al Doilea Război Mondial.”

Scrie și Robert Matzen: „Am început acest proiect cu cercetările legate de ultimul an al războiului și de rolul pe care l-a avut în desfășurarea lui în satul Velp. Multe dintre biografiile din trecut despre viața lui Audrey rezuma totul astfel: <<Audrey a trăit cinci ani sub ocupația germanilor>>. Apoi următoarea propoziție începe cu: <<După război…>> Dar cel mai extraordinar este că fata aceasta cu ochi mari, căprui, nu doar că a trait sub ocupația germană, dar a și văzut ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Le-a trăit. Am vrut să aduc cititorul în lumea ei și să fac legatura dintre fata timidă de cincisprezece ani și actrița implicată în acțiuni umanitare, care încă este iubită la mai bine de un sfert de secol după moartea sa.”

„Olandeza este poate una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată despre Audrey Hepburn.“ Stephen Michael Shearer

Volumul cuprinde și un calup impresionat de imagini.

Neapărat de citit.

Robert Matzen – Olandeza. Audrey Hepburn. Tinerețea unei vedete pe timp de război. Traducere de Roxana-Cristina Gheorghe. Editura RAO. 411 pag