2 august 2021

Lecturi de weekend: Pe Dealul lui Baran

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

În urmă cu aproape patru ani prezentam la această rubrică un roman de debut al unui scriitor de care, firesc, o proporție covârșitoare dintre eventualii cititori ai rubricii nu auziseră. Se numea Dorin Radu și se prezenta singur: „M-am născut în București, în anul 1968. Tatăl meu a fost doctor în drept, într-o vreme când doctorii în drept se numărau pe degete, iar mama a fost învățătoare. M-am perindat prin Liceul de Muzică fără prea multă aplecare, pentru ca, în final, să devin licențiat al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Tot aici am absolvit și un curs postuniversitar în domeniul științelor juridice – Procedură Penală. A urmat viața din poliție (aproape 25 de ani), cu bune și rele. Acum, după ce am trecut în rezervă, sunt director executiv la o firmă de agenți de securitate. De scris m-am apucat târziu, iar scrisul a devenit o bucurie.” Romanul de debut se numea„Tovarășa Singurelu” și era un fel de radiografie a epocii comuniste. Un roman oarecum singular în peisajul nostru literar, din aproape toate punctele de vedere.

Pe Dorin Radu se pare că nu-l interesează reacțiile la ce scrie sau nu ține cont de ele. Intr-un interviu acordat reviste „La Punkt”, preciza că s-a apucat de scris pe la 40 de ani, „doar pentru plăcerea de a scrie”, nu se gândea să publice (deși participa la concursuri literare – și care ar fi fost scopul?)

A urmat romanul de față, și el la fel de în afara mainstreamului. Editorul Claudiu T. Arieșan afirma că ar fi „un roman bun de popularizare a structurilor noastre de profunzime”, cu viața satului (cât mai este) de astăzi, și despre cum se relaționează oameni la religie.

Coperta ne sugerează un anume burlesc, ceea ce nu e departe de adevăr.

Personajul cel mai bine conturat: Moață, „trăia ca toți nebunii satelor. Din mila altora și în legea lui.”:

“În arșiţa lui iulie, Moață cobora agale Dealul lui Baran. Căldura îl moleșise. Pe drum, duminica după-amiază, nu era nimeni. Lumea stătea în casă. La răcoare. Maoață nu era ca ei. În nebunia lui, duminica era ca toate celelalte zile. Nu ţinea sărbători și nici rânduielile omenești nu le accepta ușor. Trăia așa cum trăiau toți nebunii satelor. Din mila altora și în legea lui. Purta o flanelă din lână, prinsă în față cu doi nasturi. Pe alocuri, flanela fusese mâncată de molii. Pe cap avea o pălărie ponosită primită de la unul din sat. I-a dat-o ca să râdă de el. O luase dintr-o vie de la o sperietoare de grauri. I-a pus-o pe cap și i-a zis: Ia la el!… I se potrivește! Maoață a râs și a început să o poarte. Fusese în deal ca să vadă, cu ochii lui, unde și-a pus călugărul biserica pe care o ridica singur…
Asta a fost în urmă cu 10 ani.
Cât a trăit în Bujoreni, a mai urcat pe deal să privească, de lângă gard, cum se construiește, în apropierea mânăstirii, căminul de bătrâni. Nu a apucat să-l vadă terminat. Primarul îl internase în Spitalul de Psihiatrie de la Cervenia…”

Dorin Radu – Pe Dealul lui Baran. Editura Datagroup. 192 pag