Publicat: 23 Mai, 2020 - 00:00
Share

Scriu editorii: „1947. În haosul de după al Doilea Război Mondial, Charlie St. Clair, o studentă americană însărcinată, necăsătorită și pe punctul de a fi alungată de propria familie, nutrește speranța disperată ca verișoara ei iubită, Rose, care a dispărut în Franța ocupată de naziști în timpul războiului, ar putea să fie încă în viață. Prin urmare, când părinții o trimit in Europa să-și rezolve <<mica problemă>>, Charlie fuge și se îndreaptă spre Londra, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu verițoara ei.
1915. La un an de la începutul Marelui Război, Eve Gardiner arde de nerăbdare să se alăture luptei împotriva germanilor și primește această șansă atunci când este recrutată să lucreze ca spioană. Trimisă în Franța ocupată de inamic, ea se alătură fascinantei Lili, <<regina spionilor>>, conducătoarea unei vaste rețele de agenți secreți chiar sub nasul inamicului. Treizeci de ani mai târziu, bântuită de trădarea care, in cele din urmă, a destrămat Rețeaua Alice, Eve își petrece zilele izolată în casa ei din Londra, înecându-și amintirile în alcool. Până când o tânără americancă dă buzna pronunțând un nume pe care Eve nu l-a mai auzit de zeci de ani și pornesc împreună într-o misiune al cărei scop este acela de a descoperi adevărul... indiferent care ar fi acesta.”

Rețeaua Alice chiar a existat și a fost condusă de Louise de Bettignies. „Spioanele din primul război mondial – scrie Kate Quinn într-o notă - sunt, în mare parte, uitate astăzi. Deși le-a fost apreciată contribuția în timpul războiului, exista o oarecare reticență cu privire la modul în care ar fi trebuit tratate la sfârșitul acestuia. Louise de Bettignies a fost admirată, elogiată și acoperită cu medalii, dar contemporanii ei s-au concentrat mult mai puțin pe dârzenia și curajul ei, cât pe statura ei minionă, feminitatea sau patriotismul ei.” „Louise de Bettignies este, în mod nedrept, o figură istorică puțin cunoscută astăzi, căci curajul, ingeniozitatea și abilitățile femeii supranumite regina spionajului nu au nevoie de exprimări exagerate pentru a crea o scriere captivantă. Fostă guvernantă, și-a luat numele de cod de Alice Bubois, a fost recrutată de căpitanul englez Cecil Aylmar Cameron, care pusese bazele operațiunilor de spionaj la Folkestone, în sudul Angliei. Louise de Bettugnies a creat una dintre cele mai de succes rețele de spionaj din timpul primului război mondial.”

Firește, Eve Gardiner e un personaj fictiv, ca și colaboraționistul Rene Bordelon. Întâmplările romanului sunt în mare parte ficțiune. Dar masacrul de la Oradour-sur-Glane, din timpul celui de-al doilea război mondial (când bărbații au fost împușcați în hambare și clădiri locale, iar femeile și copiii au fost duși în biserică și uciși), în care a murit verișoara americancei Charlie St. Clair este iarăși un fapt real..

O poveste romantică bine scrisă și captivantă.

 

Kate Quinn – Rețeaua Alice. Traducere din limba engleză de Adina și Gabriel Rațiu. Editura Litera, colecția Bule moon. 477 pag.

 

Topic: 

Format: