Publicat: 5 Ianuarie, 2019 - 00:00

Catherine Durandin a studiat la Paris, la Facultatea de Litere, cu specializare în istorie. În 1967 a fost cu o bursă în România. Până astăzi, a revenit de nenumărate ori, îndeosebi după 1990 și a publicat numeroase cărţi despre România: „Nicolae Ceauşescu. Adevăruri şi minciuni despre un rege comunist“, „Istoria românilor“, „Bucureşti. Amintiri şi plimbări“, „România post 1989“. („M-a interesat starea de spirit românească, de aceea am scris toate aceste cărţi“). A primit Ordinul de Cavaler de onoare în 2006 şi este expert analist în Ministerul Apărării din Franţa.

Cartea de față este cea mai recentă despre țara noastră, a apărut la noi la începutul verii.

”Am făcut cunoștință cu România lui Ceaușescu în 1967- își începe autoarea confesiunea - , iar ea continuă să mă obsedeze. Am traversat <<frumoșii ani șaizeci>> la București, ca studentă, am observat cum se aluneca spre închiderea cu premeditare a țării în anii șaptezeci, m-am azvârlit în cruciada pentru drepturile omului încă din 1977 și am crezut în cauza aceasta până la căderea regimului, în 1989. Tulburările, incertitudinile și luptele anilor 1990 le-am urmărit ca analist din  partea Ministerului Apărării, am fost fascinată de schimbarea la față a unor români cuprinși de elanul integrării în NATO și în Uniunea Europeană, dezolată, dezamăgită de rătăcirea fără obiect a anilor 2000 și, asemenea prietenilor mei români, am intrat fără nicio bucurie, totuși, am intrat în era scepticismului, știind astăzi că fericirea nu mai trece prin politic. Constatând că în România, ca și în alte părți, democrația bate în retragere. Cât despre idealul rupturilor și speranța reclădirilor revoluționare, acestea s-au uzat, apoi s-au năruit odată cu blocul sovietic în 1991 și pare handicapat.”

E o istorie subiectivă a unui istoric care a studiat atent comunismul și postcomunismul din România.

Într-un interviu acordat traducătoarei, după apariției cărții, Catherine Durandin spunea: ”Problema postcomunismului este foarte dificilă. În anii 1990 o simplicitate caricaturală s-a impus. Împotriva ideologiei comuniste și a practicii ei sovietice și naționale, s-a impus democrația și economia de piață. O nouă limbă de lemn reducționistă. Pe de altă parte, cum să interpretezi o fază de deconstrucție/refondare, din moment ce pretutindeni în Europa Centrală și de Est (cu excepția fostei Republici Democrate Germane) elitele conducătoare și moștenitorii acestora, au rămas la conducere. A se vedea în România, succesiunea Iliescu, Năstase, Ponta, de exemplu. Cum să analizezi adeziunea foștilor privilegiați ai sistemului comunist la noile moduri de gândire, la noile practici economice și sociale? Eu nu am o grilă fixă de interpretare, sunt istorică și eu interoghez epocile care trec: noile obiective ale ex-comuniștilor, mutațiile – prin călătoriile, contactele, formația descendenților lor – felul în care ei regăsesc elemente de credință și de limbaj dintre cele două războaie. Ceea ce mă surprinde azi în cazul grupurilor sociale ale căror familii au trăit militantismul, riscul, energia, este pragmatismul lor oportunist și lipsit de imaginație. Lumina nu vine de la fostele cercuri conducătoare din Est… În ciuda a ceea ce Gorbaciov și gorbacioviștii au vrut să creadă.”

Catherine Durandin a scris o carte în care vrea să sesizeze ”cauzele dezamăgirii prezente, alcătuite din cinism dominant sau din deriziune.” Neapărat de citit.

 

 

Catherine Durnadin – România mea comunistă. Editura Vremea, colecția Fapte, idei, documente. Traducere din limba franceă de Doina Jela. 210 pag

 

 

Topic: 

Format: