27 septembrie 2022

Lecturi de weekend: „Roșu” de Hovik Afian

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Războaiele schimbă totul. Chiar și culoarea preferată a unui pictor sau mișcările preferate ale unui dansator. Numai oamenii rămân neschimbați pe măsură ce duc un război sau caută pacea, deși în fiecare zi îi văd din ce în ce mai departe de ea.” (Hovik Afian)

Hovik Afian este un tânăr scriitor armean (s-a născut în 1983), foarte apreciat, autor de proză scurtă și roman. Cartea de față apărută în original în urmă cu doi ani, s-a calificat printre primele cinci cărți nominalizate pentru Premul de literatură al Uniunii Europene. Povestea este una foarte actuală, războaiele prin care a trecut Armenia, la începutul anilor 90, îndată după proclamarea independenței.

„Războaiele schimbă totul – susține Afian. Chiar și culoarea preferată a unui pictor sau mișcările preferate ale unui dansator. Numai oamenii rămân neschimbați pe măsură ce duc un război sau caută pacea, deși în fiecare zi îi văd din ce în ce mai departe de ea. Această poveste despre momente diferite, războaie, vise și durere este, de asemenea, despre oameni care iubesc sau luptă fiecare în interiorul lor, în casele lor, în orașele lor, în interiorul granițelor țării lor. Această iubire și aceasta este o luptă fără sfârșit. Această poveste este despre oameni care luptă o luptă fără sfârșit.”

Iată un fragment elocvent: „Aram îşi pregătea expoziţia. De aproape o jumătate de an, nu ieşise din atelier, iar urmele soarelui păreau să fi dispărut de pe trupul său. In toate pânzele lui, erau copii şi niciunul dintre ei nu surâdea. Toate chipurile lor erau roşii. Aram hotărâse titlul expoziţiei: Copii roşii. Erau 13 tablouri, 13 copii, 13 copilării, toate – sângerii. Aram făcea ultimele retuşuri. I se părea că în toate pânzele roşul era prea puţin şi îl amplifica. Aram îşi dădea seama că în viaţa reală copiii aceia erau mai însângeraţi decât în tablourile lui şi asta nu-i plăcea. Mai era conştient că, dacă ar fi vărsat toate vopselele roşii din lume pe feţele acelor copii, totuna, în viaţa reală ei sunt şi mai însângeraţi, în viaţă, este mult sânge, iar în artă – mult roşu, dar ce minunat ar fi fost dacă era invers. Mare parte dintre cei care rămăseseră în oraş, inclusiv Arus, întorcându-şi faţa de la război spre Dumnezeu, se rugau ca războiul să se termine, să nu mai fie. Aram expunea chipul războiului în acelaşi scop, dar fără rugăciuni. Până şi cel mai înver­şunat duşman se roagă, Satana — nu. Existenţa Satanei este cea mai bună dovadă a existentei lui Dumnezeu. Patronul artei este Satana, fiindcă scopul său este să-l egaleze pe Dumnezeu.

În sfârşit, tablourile sunt gata. Pentru pictor, nu sunt nicio­dată gata, însă Aram simţea că nu mai avea putere. Ba chiar a surâs aruncând o privire asupra tuturor celor 13 pânze. în acel moment, a simţit limita sâcâitoare dintre viaţă şi artă. Pictase 13 copii fără zâmbete, însângeraţi, şi asta îl făcea să surâdă, pentru că el fusese cel care crease toate acelea. Şi, dacă cineva ar vedea în viaţă 13 copii nezâmbitori, ar mai zâmbi?… Aram s-a posomorât la gândul că la baza artei reuşite stă viaţa chinuitoare. Dintr-odată nu i-a mai plă­cut ce crease. Privea tablourile şi nu vedea viaţă. După tablourile astea, nu mai vrei să trăieşti, vrei să mori, aşadar ele nu mai fac trebuinţă, nu sunt artă. Aram nu înţelegea, ci într-un fel intuia că războiul, când nu se află dincolo de munţi, ci îşi împlântă ghearele lui însângerate în carnea ta, denaturează totul în tine. Indiferent dacă eşti pictor sau agricultor. Apoi, în mod ciudat, te adaptezi la naosul acela şi dintr-odată înţelegi că războiul probabil îl curăţă pe om, fâcându-1 mai nobil, stimulându-1 să iubească mai mult, obligându-1 să fie mai îndârjit. Când începe războiul, el devine cel mai important, deoarece toate celelalte dispar. Devine uşor să-l învingi pe inamic şi complicat să păstrezi unitatea familiei şi a rubedeniilor. Să rămâi om.”

Hovik Afian – Roșu. Traducere din limba armeană și note de Sergiu Selian. Editura Integral, colecția Armenia Integral. 100 pag.