Publicat: 12 Octombrie, 2018 - 00:00

„O extraordinară redare a efectelor prelungite ale unei traume. Dexteritatea Ednei O’Brien să treacă, ca în viață, de la romance la horror, de la viața la sat la iad, de la crime de război la un vis al unei nopți de vară e extraordinară. Și, în același timp, tratează cele mai complexe drame morale imaginabile.” (Washington Post) După asemenea afirmații nu poți decât să deschzi cu interes acest roman excelent tradus.

Într-o noapte de iarnă, un străin carismatic și jovial ajunge într-un sătuc din Irlanda, se recoamndă ca „tămăduitor holistic” și terapeut sexual, un vraci, îl cheamă Vladimir Dragan, se presupune că e din Balcani, și aduce un suflu nou în existența monotonă a comunității locale. Fidelma McBride care își dorește cu ardoare un copil, dar nu se mai îânțelege cu soțul, e subjugată de noul venit, cu care are o aventură în urma căreia rămâne însărcinată. Dar nu apucă să nască copilul, acoliți ai vraciului o urmăresc și o obligă brutal să avorteze. Vraciul însuși e arestat, pentru că se dovedește că era în fapt celebrul general Radovan Karadzic, responsabil pentru războiul și masacrele cumplite din Bosnia (poreclit, de altfel, ”bestia din Bosnia”), căutat în toată lumea după ce pe capul lui fusese pus un preț exorbitant, prins, dus la tribunalul de la Haga, judecat și condamnat pentru crime împotriva umanității.

(”La Sarajevo, când se împlineau 20 de ani de începutul asediului, organizat de forțele bosniaco-sârbe, 11541 de scaune roșii au fost așezate rânduri-rânduri pe cei 800 de metri ai bulevardului principal al orașului. Câte un scaun gol pentru fiecare locuitor din Sarajevo ucis în cele 1425 de zile ale asediului. 643 de scăunele îi reprezentau pe copiii uciși de lunetiști și de focurile de artielrie grea trase din munții dimprejur.”)

Fidelma McBride se desparte de soț, emigrează la Londra, ajunge femeie de serviciu, locuiește într-un Refugiu, unde locatarii au, fiecare, povești de viață cutremurătoare – foamete, violuri, ură, măcel, abandonuri. Și totuși, Fidelma are puterea să meargă la Haga, la procesul lui Karadzic, unde descoperă în boxă un cu totul alt om, care nu se simte vinovat pentru nimic și nu regretă absolut nimic din ororile comise.

Edna O’Brien, născută în 1930 în Irlanda, este considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare contemporane. Pentru romancierul american Philip Roth, de exemplu, este chiar „cea mai talentată autoare care scrie în limba engleză“. Într-o carieră de peste cincizeci de ani, a publicat multe romane, povestiri, piese de teatru și poezii. Country Girls (1960), debutul ei în roman, care avea să devină mai târziu o trilogie, a avut curajul să rupă tăcerea în care erau învăluite teme-tabu legate de sexualitate și societate în Irlanda după Al Doilea Război Mondial. Cartea a fost interzisă și denunțată de la amvon, autoarea părăsindu-și țara natală și locuind de atunci la Londra.

O scriitoare cu un stil remarcabil:

”Valurile care se lovesc de stânci își aruncă răzbunarea arcuită peste faleză, udându-i pînă la piele pe toți cei din fața lor.

Și totuși, le înfruntă doi cavaleri, părintele Damien, numai tinerețe, în sandale maro și în sutană, și doctoral Vladimir, în haina lui lungă și largă – în haină, cu eșarfă roșie, mănuși albe și ochelari cu lentile fumurii și rame din oțel strălucitor. Vântul îi ridică sutana tânărului preot, ea i se-nfoaie în jurul feței, înăbușindu-i cele câteva cuvinte stângace.

E nou-venit în parohie, după ce a fost brusc rechemat acasă, pentru că unul dintre preoți a murit din cauza unui anevrism, iar celălalt, prea atașat de ogari, se ducea mai mult la curse decât își îndeplinea îndatoririle duhovnicești și, în cele din urmă, se și mutase în altă parte. Cât îi lipsește munca lui din suburbiile orașelor Leeds și Manchester, aceea era vocația lui adevărată, să-i ajute pe oamenii sărmani, să le dea speranță, nu viața asta ca un meci de box.

Trec de cutia cu pungi pentru adunat mizeria câinilor de companie, în timp ce valurile mari, negre și posace se rostogolesc biciuind cele două bănci deja ude leoarcă, și se îndreaptă către dune. Mai devreme căzuseră de acord că e mai înțelept să rămână afară, deoarece la TJ’s sau la Castel era foarte probabil să fie unii care trag cu urechea sau, după cum spusese amabil părintele Damien: <<Acolo, pereții au urechi>>.“

Un roman nu este despre Radovan Karadzic, ci despre ce a lăsat în urmă după războiul din Bosnia.

 

 

 

 

 

 

Edna OBrien – Scăunele roșii. Editura Nemira, colecția Babel. Traducere din limba engleză de Nadine Vlădescu. 333 pag.

 

Topic: 

Format: