26 octombrie 2021

Lecturi de weekend: Spune-mi că mă iubești. Mărturii ale unei patimi

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Cel mai frumos roman de dragoste din secolul XX este alcătuit din scrisori.” (Die Welt)

Probabil mulți dintre eventualii cititori ai acestei rubrici vor fi gândit că un scriitor celebru precum Erich Maria Remarque nu putea fi decât sobru în mai toate momentele vieții sale, chiar și atunci când și-a întâlnit iubirea, mai ales că faptul se întâmpla când era deja când atinsese maturitatea deplină. S-a întâmplat exat pe dos. În septembrie 1937 scriitorul o întâlnește pe la fel de celebra Marlene Dietrich, care își dobândise faima după un singur film, „Îngerul albastru”, după care cariera ei a mers constant pe o pantă descendentă. Dar în anii care au trecut n-a fost vorba între cei doi de film, ci doar de iubire, o pasiune devoratoare. Au fost multă vreme despărțiți, el în Europa, ea în America, el îi scria scrisori devostatoare, în care asemenea unui adolescent îndărgostit, folosea mulțime de epitete: „maimuță mică”, „maimuță mică și jalnică”, „tu, cea mai mică și mai pufoasă dintre toate păsările de cuib”, „îngerul meu”, „draga mea dăruită de Dumnezeu”, „cred că suntem dăruiți unul altuia și asta exact la momentul potrivit”, „nu pot să-mi închipui că voi fi ăn stare să mai iubesc vreodată pe altcineva. Mici măcar cu o dragoste măruntă”, „zile în șir sunt transfigurat și chiar devin om bun dacă am vorbit cu tine”, „preaiubito”, „pâine a sufletului și vis”, „lumina ochilor mei”, „dulce inimă”, „mult iubita mea, trecătoare și eternă ca o bătaie de inimă”… Aș putea continua pe multe pagini. O patimă devastatoare, după ce, în prima clipă, spre marea ei ușurare mărturisită, ăi spusese că e impotent!

Scriu editorii: „În septembrie 1937 Erich Maria Remarque o întâlnește pe Marlene Dietrich la Lido, în Veneția. Deși nu se văd pentru prima oară, întâlnirea devine începutul unei iubiri îndelungate, pasionale și dramatice, care l-a determinat pe Remarque să-și scrie încântătoarele și tulburătoarele scrisori de dragoste. În iubirea lui pentru Marlene Dietrich, de care a început să se desprindă la sfârșitul anului 1940, dar fără să renunțe pe deplin la ea, Remarque a fost partea <<mai slabă>>. Pasiunea a fost întru totul reciprocă. Amândoi erau faimoși, independenți financiar, părăsiseră Germania și îi urau pe naziști în egală măsură. Marlene Dietrich corespundea în întregime idealurilor lui Remarque, însă îl supunea permanent chinurilor geloziei.

Werner Fuld și Thomas F. Schneider au adunat, au comentat și au prefațat scrisorile lui Remarque pentru Marlene Dietrich, majoritatea scrise în intervalul 1937-1949, precum și puținele răspunsuri ale actriței. Pe lângă tonul lor pătimaș, scrisorile se disting printr-un joc cu nume de alint, pseudonime și identități diferite, diferențiate și prin exprimare, vădind astfel potențialul creator al dragostei, precum și preaplinul de iubire al literaturii.”

„Cel mai frumos roman de dragoste din secolul XX este alcătuit din scrisori.” (Die Welt)

„…ultima mare poveste de iubire din secolul XX, o iluzie grandioasă, plină de minciuni și autoamăgire, dar luminată de focul bengal al cuvintelor lui Remarque, care n-a fost niciodată atât de scriitor ca în aceste scrisori intime adresate iubitei sale reci.” (Werner Fuld)

Neapărat de citit, nu doar de către firile romantice.

Erich Maria Remarque și Marlene Dietrich – Spune-mi că mă iubești. Mărturii ale unei patimi. Editorii – Werner Fuld și Thomas F. Schneider. Traducere din limba germană de Mariana Bărbulescu. Editura Polirom. 287 pag.