Publicat: 17 August, 2019 - 00:00

Simon Ings este un scriitor britanic născut în 1965 care a publicat mai multe romane, dar și cărți de nonficțiune, foarte apreciate, între care și cartea de față, apărută în urmă cu trei ani.

În prefața ei, el însuși spune că „este povestea politicienilor, filosofilor și savanților care, în decursul unei jumătăți de secol, s-au trezit amestecându-se – sau fiind determinați să se amestece – unii în treburile altora. Dezaprobarea unei asemenea atitudini ni se pare un lucru firesc. Preoții nu-și bagă nasul în politică. Savanții n-ar trebui să râdă de religie. Lumea dezvoltată menține granițe foarte clare între aceste tipuri diferite de discurs. (…) Lucrarea descrie ce s-a întâmplat atunci când acest vis al științei, ca explicație unificată pentru tot ce există, a început să fie erodat de propriile descoperiri ale savanților. Lucrarea descrie ce a însemnat acest eșec pentru un stat care-și justifica însăși propria existență prin știință și a considerat propria știință, marxismul, drept piatra de temelie a întregului edificiu al secolului al XIX-lea: o știință a tuturor lucrurilor. Ea este, în ultimă instanță, povestea modului în care niște adepți nerăbdători au bulversat comunitatea științifică, solicitând ca viitorul să se întâmple neîntârziat.”

O fascinantă poveste despre oameni de știință geniali și șarlatani,
despre curaj civic și lașitate morală. Autorul prezintă fenomenele
și teoriile științifice atât de clar și într-o formă atât de simplă,
încât cititorul aproape că nu face niciun efort să urmărească firul
acestei epopei.

Concluziile lui Simon Ings sunt necruțătoare: „În anii 1980, Uniunea Sovietică și sateliții săi avea de două ori mai mulți oameni de știință proporțional cu populația decât SUA și Europa Occidentală și opera cea mai mare și mai bine finanțată structură științifică din lume. A avut primul și cel mai mare serviciu de sănătate la nivel național din lume, totuși un sfert din programa studenților era ocupată cu învățământul politic – mai mult decât era alocat chirurgiei. Avea, discutabil, cel mai de succes și cu siguranță cel mai consistent program de explorare a spațiului, apoi a permis rivalităților instituționale și personale să distrugă marea sa ambiție de a fi primii pe Lună. Avea cea mai mare și cea mai sofisticată economie planificată de pe Glob, totuși penuria de mărfuri din magazinele de stat era subiect de glume internaționale. Agricultura sa colectivizată ar fi trebuit să fie, conform promisiunilor, cel mai mare coș de pâine pentru întreaga lume – totuși, din era lui Hrușciov până în 1991, Rusia a trebuit să importe grâne din SUA și Canada pentru a-și hrăni populația. Știința sovietică a fost extraordinară și ar fi trebuit să livreze mult mai multe miracole decât a făcut-o. Întregul proiect bolșevic a fost extraordinar, punând laolaltă rămășițele imperiului rus, până a devenit din nou cel mai mare stat din lume. Totuși, cu cât trece timpul, ce uimește nu sunt doar realizările – orașele de peste un milion de locuitori în adâncul Siberiei, minele și căile ferate și barajele – ci mai degrabă risipa extraordinară pe care au generat-o acele realizări.”
„<<Stalin și savanții>> este un reper obligatoriu pentru cei care vor să
înțeleagă mecanismul prin care ideea de cunoaștere științifică și
dezvoltare tehnologică a fost distorsionată și subminată timp de decenii
în Uniunea Sovietică, totul în slujba celui mai ambițios experiment
de inginerie socială pe care l-a cunoscut vreodată lumea.” (Washington Post)

 

 

Simon Ings – Stalin și savanții. O istorie a triumfului și tragediei (1905-1953). Editura RAO. Traducere din limba engleză de Nicolae-Andrei Pogăciaș. 555 pag.

 

Topic: 

Format: