27 septembrie 2022

Lecturi de weekend: „Trăiește mai mult și arată mai tânăr” de dr. Sarah Brewer

A la carte
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Vreți să aflați secretul pentru o viață mai lungă, în care să vă simțiți excelent și să arătați de milioane? Cartea „Traiește mai mult și arată mai tânăr” pe care o semnalăm astăzi, e tot ce vă trebuie!

Urmând cei 20 de pași simpli sugerați, dorințele dumneavoastra pot deveni realitate. Cu o structură limpede, informații pe înțelesul tuturor și sfaturi practice, cartea aceasta depășește concurența și mai important, vă ajută pe dumneavoastră. Dacă vă interesează un stil de viață sănătos, nu aveți voie să o ratați: vă punem la dispoziție douăzeci de pași simpli, practici, sănătoși, precum și amănunte utile despre cum funcționează corpul dumneavoastră. Este singura carte de lifestyle de care veți avea vreodată nevoie !

Nu avem cum să nu îmbătrânim – dar putem, fără îndoială, să încetinim procesul. Aceasta carte vă arată cum să înaintați fără probleme în vârstă si cum să vă păstrați vigoarea tinerească si sănătatea cât mai mult timp cu putință.
In Partea întâi, Dr. Sarah Brewer vă oferă sfaturi de nutriție și stil de viață în douazeci de pași simpli (dovediti stiintific) ca să vă păstrați sănătatea, să arătați și să vă simțiți bine pe măsură ce înaintați în vârstă. Dacă urmați acești pași, aveți toate șansele să trăiți până la 100 de ani.
Dacă observați că o anumită parte a corpului îmbătrânește tot mai tare, consultați Partea a doua. Aici veți găsi mai multe informații specifice despre activitățile, mineralele, vitaminele si alte suplimente care va pot ajuta împotriva îmbătrânirii.

Dr Sarah Brewer este un medic care a studiat la Cambridge University, a lucrat în spital, este un terapeut nutriționist autorizat, a publciat mult și a câștigat mai multe premii pentru activitatea sa.

Dr. Sarah Brewer – Trăiește mai mult și arată mai tânăr în 20 de pași simpli. Traducere din limba engleză de Alexandra Bușe. Alias Publshing. 160 pag.