Publicat: 29 Octombrie, 2017 - 00:00

Dacă aș fi început să citesc acest roman ignorând titlul și numele autorului, mai mult ca sigur aș fi bănuit după un număr de pagini cine este sau aș fi crezut că e un autor care scrie în maniera lui... Liviu Ioan Stoiciu, al cărui fragment de jurnal apărut la Editura Junimea tocmai îl citisem și prezentasem pentru dumneavoastră ieri, la această rubrică din Amos News. Nu cred să existe în literatura română sau dacă există sunt foarte puțini scriitorii care să descrie cu atâta amănunțime acțiunile unui personaj, tot ce face de când se scoală și până adoarme, cu o minuție uimitoare, chiar și cele mai anodine și total nesemnificative acțiuni. De pildă: se trezește, se îmbracă, cu ce se îmbracă, ce mănâncă, ce bea, merge la piață, câți bani are la el, ce cumpără, liste în detaliu, merge la serviciu, cu ce miljloc de transport, ce face concret acolo etc, etc. Și imediat aflăm, în același mod detaliat, ce fac alte personaje. Se mai poate ca impresia despre autorul (presupus neștiut) să mi-o fi dat-o și structura cărții: aparent un jurnal în care apare un alt jurnal.

Acțiunea acestui roman se petrece în 1977, dar sfârșește (sau face o acoladă în timp) în 2015. Personajul principal, Olimpiu, e un pedagog la un internat mixt de provincie, fără vreo perspectivă de avansare, pentru că nu este membru de partid. Lumea în care trăiește și lumea internatului mixt sunt promiscui. În apartamentul în care locuiește cu soția și fiul foarte mic se perindă constant rudele lui și rudele ei, între acestea un frate, Radu, bolnav psihic, care scrie un jurnal, care pare a fi jurnalul unui plutonier de pe frontul din Moldova, din 1917, Marian K. Radu are, de fapt, o dublă personalitate, cum au și alte personaje. Jurnalul îi permite autorului să descrie lumea răboiului la 1917, prin comparație cu lumea, la fel de sordidă, de peste 60 de ani. Două lumi cenușii care se întâlnesc.

Dedublarea se transmite de la personaj la personaj, un transfer de identitate și de conștiință, Radu ajunge la un moment dat sora lui, apoi Anca, cea care va acționa în viitor, în alt secol, personaj care spune ”Eu am două suflete, unul al meu și altul al altuia, care a murit și s-a rătăcit, a intrat în mine și n-a mai plecat. Sau e un transfer de conștiință la mijloc.”

Era aproape normal ca o asemenea poveste să se desfășoare oarecum redundant, cu locuri de acțiune care se succed monoton - internat, casă, cumpărături, vizite la rude, văicăreli (pe tema aftelor succesive, a temerilor pentru graviditatea soției sau pierderea locului de muncă); e aproape normal ca incidentele din internat să se repete în aceeași monotonie – bătăi, furturi, beții, sex, plantoane, suspiciuni. Prin toate răzbate atmosfera anilor trsiști ai comunismului – cozi la lapte, cozi la butelii de aragaz, suspiciuni, turnătorii, chemări la Securitate etc.

Părți din jurnalul din 1917 sunt excelente, cu deosebire avatarurile soldaților români pe frontul bulgar.

 

 

Liviu Ioan Stoiciu – Transfer. Editura Polirom, colecția Fiction Ltd. 330 pag.

 

 

Topic: 

Format: