Publicat: 23 August, 2019 - 00:00

Cartea pe care o prezentăm astăzi stă sub semnul unui motto din Ion Luca Caragiale: „Pentru tot românul care știe citi cel mai greu lucru e să nu scrie.” Un gând care i se potrivește mănușă Anamariei Smigelschi. Foarte cunoscută artist plastic, dedicată o viață artei grafice (ilustrații și coperte de carte, grafică de șevalet, gravură, acuarelă, paginație artistică de reviste, afiș ș.a.), autoare a opt cărți pentru copii (text și desene), multipremiată, Anamaria Smigelschi e o personalitate uimitoare, care, în ultimii ani, a fost copleșită de patima scrisului. Cu o ușurință incredibilă. În 2013 și 2015 a publicat două volume remarcabile „Gustul, mirosul şi amintirea” (o suită de „proze-lițe” cum le spunea ea, despre care Andrei Pleșu afirma că sunt deopotrivă instantanee de epocă, documente de generație, junghiuri, oftaruri, glume și lacrimi, adică proze de-a dreptul) și ”Mai de ieri, mai de departe...Aminitiri de călătorie” (în care spunea, între altele: „Trecutul mă pasionează, civilizațiile antice, misterioase îmi taie respirația, la fel locurile călcate de oameni vechi, șlefuite cu palma, ridicate cu puterea minții.”). În acest an, a lansat, la începutul verii, la Târgul internațional de carte Bookfest, volumul de față, a treia carte de memorii

Este o culegere („pestriţă”, apare în toate prezentările) de imagini, instantanee, portrete, fapte sau întâmplări colorate (multe recognoscibile pentru cititorii cu vârsta potrivită) culese aleatoriu de prin ultimii 60-80 de ani trăiţi pe aceste meleaguri. Dar și de dinainte, din copilăria autoarei, sau chiar mai dinainte, amintiri despre ce i s-a spus despre bunicul ei, pictorul Octavian Smigelschi, mort de tânăr. Anamaria Smigelschi are darul povestirii, scrie cu imagini plastice, într-o limbă fermecătoare, așa cum și povestește (frericiți cei care au avut norocul s-o audă!), este în mod cert una dintre foarte puținele cunoscătoare la perfecție a subtilității limbii române. Portretele creionate de ea nu se opresc la membrii familiei largi, ci și la mulțime de oameni cunoscuți ai neamului, pe care și ea a avut norocul să-i cunoască și să le fie aproape: soțul ei, pictorul Ion Alin Gheorghiu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Nina Casian, Constantin Țoiu, Radu Tudoran, Silvia Radu și Vasile Gorduz, George Jurgea-Negrilești și foarte, foarte mulți alții, celebri sau mai puțin celebri, pictori, scriitori, regizori, actori, scenografi, arhitecți etc, etc. Lumea prin care Bucureștii și România au dăinuit, în ciuda vicisitudinilor. Oameni care au știut să reziste și să ducă cu ei mai departe bunurile spirituale ale acestui neam.

O minunată carte de memorii, pe care o citești cu enormă plăcere și vfrei s-o recitești, pentru a te umple de lumea ei grozavă.

O carte agrementată cu un număr impresionat de imagini – oameni, locuir, picturi – din păcate toate alb-negru.

 

Anamaria Smigelschi – Trecători, trecători. Memorii. Editura Vremea, colecția Autori români. 230 pag.

 

Topic: 

Format: