Publicat: 27 Iunie, 2019 - 11:18
Share

O delegaţie de militari din Forţele Navale participă, în perioada 28-29 iunie 2019, la jubileul împlinirii a 80 de ani de la consacrarea Mănăstirii Dintr-Un Lemn (judeţul Vâlcea) ca Sfânt Locaş de închinăciune al marinarilor şi aviatorilor, acţiune organizată în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului.

Vineri, 28 iunie, la ora 10.00, este planificată cea de-a VIII-a ediţie a simpozionului "Biserica şi Armata", la sediul Arhiepiscopiei Râmnicului, în cadrul căreia se vor aduce în atenţia publicului mărturiile istorice ale legăturii spirituale dintre marinarii militari şi renumita mănăstire din comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea.

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Dr. Alexandru Mîrşu, va fi prezent sâmbătă, 29 iunie, ora 17.00, la Mănăstirea Dintr-Un Lemn, unde va avea loc un ceremonial militar şi religios de comemorare a eroilor marinari căzuţi la datorie de-a lungul timpului. Ceremonialul se va desfăşura la mormântul generalului Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului şi Marinei în perioada 1938-1940, considerat ctitor al acestui locaş de cult, deoarece s-a ocupat personal de restaurarea complexului monahal şi de consolidarea asocierii Marinei şi Aviaţiei cu Sfânta Mănăstire, prin montarea, la intrarea în curtea mănăstirii, a unor simboluri specifice ale acestor arme de elită ale Armatei (ancora, timona şi elicea de avion).

Tag-uri Institutii: