8 decembrie 2021

Legea consumatorului vulnerabil de energie, adoptată

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Legea consumatorului vulnerabil de energie a fost adoptată! Se acordă sprijin financiar pentru plata facturilor

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată cu 281 voturi pentru. Am votat pentru ca sute de mii de români să primească ajutorul financiar de care au nevoie pentru a-şi achita facturile în perioada de iarnă.

Astăzi, alături de colegii deputaţi, am dezbătut timp de mai multe ore, în cadrul comisiilor reunite, proiectul de lege prin care consumatorii vulnerabili vor primi suport financiar.

Prezenta lege se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2021. Am susţinut proiectul Guvernului şi, totodată, am făcut prin amendamente o serie de modificări pentru ca românii vulnerabili să primească suportul de care au nevoie, din partea statului.

Măsurile financiare sunt ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece, plus ajutor pentru consumul de energie pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic.

Mă bucur că toţi colegii parlamentari au înţeles cât de important este să adoptăm această lege, pentru a demonstra că interesul cetăţenilor şi protejarea celor vulnerabili este o prioritate pentru fiecare dintre noi.

Deputat PNL Neamţ
Mara Calista