Publicat: 23 Noiembrie, 2015 - 09:59

Miliardul de euro alocat sectorului de irigații a devenit o certitudine, spune fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, copreședinte ALDE.

"Prins cu predarea documentelor către noul ministru, nu am remarcat că Legea irigațiilor a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial încă din 12 noiembrie. Am lucrat mult alături de colegii din minister și Comisia de agricultură pentru a avea cea mai importantă lege pentru sector. Miliardul de euro este astăzi o certitudine. Este mai mult decât un acord politic. Este o lege care garantează fermierilor că, indiferent de partid sau ministru, sumele vor exista din 2016 până în 2020!", a scris, luni, Daniel Constantin pe Facebook.