3 decembrie 2021

Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, la Camera Deputaților

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Comisia pentru constituţionalitate a Camerei Deputaţilor a analizat marţi, 23 noiembrie 2021, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în procedura reexaminării, în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 514/2021, cu indicativ PLX 125/2021.

În urma aprobării unui Raport de admitere cu amendamente, care va fi supus plenului Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lege organică, se va modifica şi se va completa astfel încât să permită transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică, la cererea celor în cauză, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Legea nu va permite însă transferul la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii, posturile vacante de conducere nu se vor putea ocupa prin transfer, iar procurorii nu vor putea fi transferaţi la DNA sau la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Situaţia cererilor de transfer formulate şi instanţele sau parchetele pentru care s-a solicitat transferul se vor publica pe pagina de internet a CSM, iar hotărârile prin care se dispune cu privire la cererile de transfer pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată în condiţiile legii.

În plus, la cererea lor motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii pot fi numiţi în funcţia de judecător la judecătorii, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, iar Hotărârea Plenului CSM prin care se propune eliberarea din funcţia de judecător şi numirea ca procuror sau, după caz, eliberarea din funcţia de procuror şi numirea ca judecător se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului.

P R E Ş E D I N T E
Ringo DĂMUREANU