Publicat: 5 Februarie, 2015 - 12:25
Share

Senatorii au respins, joi, Legea pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, retrimisă Parlamentului spre reexaminare.

Inițiatorii proiectului de lege precizează că piața de telefonie mobilă din România este dominată de clienții de tip prepay, care reprezintă aproximativ 67% din numărul total de utilizatori ai serviciilor de comunicații mobile.

"Cartelele preplătite au un regim juridic diferit de cel al utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice furnizate pe bază de abonament, fapt care face dificilă identificarea utilizatorilor de cartele preplătite în cazul activităților efectuate pentru desfășurarea cercetării penale ori pentru cunoașterea, prevenirea și contracararea riscurilor ori amenințărilor la adresa securității", se arată în expunerea de motive a proiectului inițiat de Guvern.

Curtea Constituțională a fost însă sesizată de către Avocatul Poporului și a admis obiecția de neconstituționalitate a prevederilor Legii în discuție: "acest demers legislativ prin care datele cu caracter personal urmează a fi reținute, în mod continuu, timp de șase luni de la momentul generării acestor informații, ar aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice, precum și principiului proporționalității".