4 februarie 2023

Legislaţia UE privind semiconductorii, elaborată de Dan Nica, a fost adoptată de Parlamentul European

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Raportul europarlamentarului Dan Nica pentru reglementarea şi impulsionarea industriei europene a semiconductorilor a fost aprobat, azi, cu majoritate categorică de către Comisia pentru Industrie, Energie şi Cercetare (ITRE) din cadrul Parlamentului European. Propunerile legislative ale liderului Delegaţiei PSD au fost adoptate cu 67 de voturi pentru, 1 împotrivă şi 4 abţineri. De asemenea, comisia de specialitate i-a încredinţat lui Dan Nica mandatul de a reprezenta forul europarlamentar în negocierile inter-instituţionale cu Consiliul UE, cu 70 de voturi pentru, 1 împotrivă şi 1 abţinere.

Iniţiativa „Semiconductori pentru Europa” are ca obiectiv dublarea producţiei europene în acest sector strategic, prin atragerea de investiţii, consolidarea capacităţii tehnologice la scară largă, crearea unei reţele europene de centre de competenţă în cercetare, proiectare şi producţie, precum şi finanţare accesibilă IMM-urilor.

„În contextul global actual, trebuie să fim mai ambiţioşi în politica noastră industrială, pentru a reduce dependenţele, în special în domeniile strategice. Bugetul UE în acest sens trebuie să fie proporţional cu provocările. Prin noua legislaţie privind semiconductorii, ne asigurăm că UE va deveni lider în cercetare şi inovare, cu un mediu de afaceri gata să investească în capacităţi de producţie performante şi în forţă de muncă calificată pentru sectorul semiconductorilor”, a declarat Dan Nica, în calitate de raportor şi coordonator al eurodeputaţilor S&D din comisia ITRE.

În prezent, ponderea UE în capacitatea globală de fabricare a semiconductorilor este sub 10%, iar legislaţia elaborată de Dan Nica vizează atingerea unei cote globale de 20%.

Conform unui studiu al Parlamentului European, pandemia a evidenţiat vulnerabilităţi majore în lanţul de aprovizionare, prin penuria fără precedent de semiconductori, care a determinat creşterea costurilor pentru industrie şi preţuri mai mari pentru consumatori şi a încetinit ritmul redresării economice în Europa.

Liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European
Dan Nica

Sursa foto MAE