Publicat: 12 Mai, 2016 - 10:51

Patrick Ekeng avea mari probleme cu inima! Confirmarea vine de la Institutul de Medicină Legală. Soţia dinamovistului îi va ridica joi trupul de la sediul IML.

Femeia a fost ieri la sediul Poliţiei Capitalei, pentru a fi audiată în dosarul penal în care se cercetează moartea soțului ei.

 Procurorii vor să extindă ancheta pentru a stabili dacă cineva ştia de problemele jucătorului și au cerut fișele medicale.

Concluzia legiştilor după efectuarea autopsiei este un şocantă. Patrick Ekeng avea inima mărită, dar şi mai multe anomalii, iar decesului dinamovistului a intervenit în urma mai multor problemele cardiace.

"Colesterolul era la limita de sus. Avea nişte depuneri în jurul aortei, în coronare, iar colesterolul nu este normal să fie depus la vârsta asta. Aşadar, vorbim de o inimă cu probleme. Dar concluzia este că acestui fotbalist i-a stat «ceasul» din cauza unei tulburări majore de ritm. Pe fondul unor tulburări metabolice. Putem, aşadar, să spunem că este o aritmie importantă, severă, precedată de o prăbuşire tensională, urmată de un stop cardiac" - au declarat surse din cadrul Institutului de Medicină Legală.

Peste două săptămâni vor veni şi rezultatele testelor toxicologice.

Procurorii vor extinde ancheta pentru a vedea dacă echipa la care activa sau vreun apropiat cunoștea problemele lui Ekeng.

Anchetatorii vor solicita fișele medicale ale jucătorului și toate analize pe care le-a făcut de când se află în România.