30 iunie 2022

Libertatea apărată fără vlagă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Am publicat apelul celor de la „Declic” intitulat „Renunțati la modificările toxice din proiectele privind siguranța națională”. Suna corect, dar nu l-am semnat pentru că nu cred în efectul inițiativei lor și încă n-am deslușit dedesubtul operațiuni. Ceva îmi scapă! Prea se avîntă cei care, pe subiectul ăsta, au fost de partea SRI și a Binomului ca să nu mă scarpin la ceafă și să mă întreb oare ce naiba mai pun la cale?

„Declic” este o găselniță de familie, finanțată abil, o scamă de organizație care s-a învîrtit ca o volantă de locomotivă la protestele care vizau răsturnarea PSD-ului și condamnarea lui Liviu Dragnea. Am citit și apelul celor de la „Corupția ucide” sintetizat în cîteva vorbe:

”-Cînd injustiția devine lege, protestul devine datorie! România trebuie să redevină liberă, liberă de cenzură, liberă de noua Securitate“.

Sună corect, extrem de corect. Și cu toate acestea m-a lăsat rece. Mai mult decît „o fi!” n-am putut zice! Am citit și strigătul politic al lui Drulă. El cere demisia celor care au scris proiectele legilor. Mai nou, Gogu de la USR a devenit critic și acru la adresa Binomului pe care partidul său l-a susținut pînă a ajuns la putere. Și Drulă m-a lăsat rece pentru simplul fapt că nu-l cred. Ceva îmi sună fals. Ce vor cei de la Declic, de la USR, de la Corupția Ucide, ce vrea Tudor Chirilă cînd noua Securitate s-a suit cu picioarele pe spinarea românilor și cu sprijinul vocal al acestui segment de populație?

Ar fi trebuit să merg sîmbăta trecută la protestul din Piața Universității! Doar 200 de oameni vor să apere libertățile? Sună comic, nefiresc și alarmant. Poate că nu răspund mai mulți la chemarea lui Tudor Chirilă! Poate absența „organizatorilor” profesioniști să fi fost cauza. Poate „băieții” urmăresc cine știe ce cu acest protest eșuat. Poate că pericolul rusesc să fi sucit mințile și instinctul de libertate și poporul iubitor de Ciolacu este gata să viseze Legi ale securității mai ale dracului decît în anii ’50. Poate, poate!

Au trecut 32 de ani de la Mineriadă! Povestea acelor zile și luni este lungă și n-o pot sintetiza aici. Mă leagă prea multe de primele încercări de apărare a libertății, într-o perioadă în care democrația încă nu era la modă și nici o afacere. Era un ideal care ne colinda în feluri diferite pe foarte mulți prin Capitală. Încă pluteau în aer cuvintele lui Ion Iliescu despre Ceaușești:

-„Ei doar au întinat idealurile comunismului”.

Eram aproape fanatici în dorința de a face pași mari de partea lumii europene. Visam ca proștii. Credeam că merge cît ai zice pește. Eram pregătiți să o încasăm. Știam că în caz de răsucire ne paște arestarea și execuția. „Și ce dacă?“, ziceam noi. Tăcuserăm atîția ani și nu mai voiam să scăpăm din mîini coada aceea de vis care ni se arătase pe neașteptate. De multe ori, noaptea tîrziu, încerc să deslușesc trecutul și să pun cap la cap gîndurile și evenimentele din 1990. Ce credeam noi și ce-a ieșit? Ca și cei cîțiva de acum, tot pentru libertate și democrație ne adunam în Piața Universității. Intelectuali, mai ales. Posesorii de gîndire liberă se adunau însă cu miile în piață. Se temeau de întoarcerea comunismului. Nu aveam habar că totul era hotărît. Că, pe hartă, eram deja de partea cealaltă.

Ceva parcă am atins și ceva ne-a scăpat. Noi aveam sediul redacției revistei Expres cam la 150 de metri de proteste, pe strada Batiștei, într-o cameră din spatele ARCUB. Viața noastră zilnică era mai mult în piață decît în redacție. Așa că măcar din dorința de a roti cîteva priviri și un gînd pios pentru cei care nu mai pot trece prin Piața Universității ar fi trebuit să mă determine să merg la acest protest, chiar dacă știu că pentru mine începe să fie tîrziu să mai umblu pe la proteste. Am ținut cîrca în 1990 și în anii care au urmat și a ieșit pe dos și mult prea altfel decît ne imaginam.

Români, chiar vi se pregătește ceva!

De data aceasta, n-am mers pentru că nu cred. Se pune la cale ceva. Am același sentiment de pericol și de fals pe care l-am avut și în 1990 cînd am scris „Români, vi se pregătește ceva!”. Și nu pot fi de partea a ceea ce nu cred, cînd mai are și mirosul ciudat de făcătură.

-”Libertate, nu cenzură și Securitate!”

„Bravo, băieți!“, am zis în sinea mea! Mergeți și strigați asta sub ferestrele lui Florian Coldea și ale Laurei Codruța Kovesi și pe mine, lăsați-mă în pace!