13 aprilie 2021

Liceenii din Bucureşti învaţă să comunice despre controlul hipertensiunii

3D Illustration Concept of Human Circulatory System Heart Anatomy

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Societatea Română de Cardiologie lansează, în cadrul campaniei naţionale de informare asupra hipertensiunii arteriale „Mergi şi măsoară-ţi tensiunea arterială! #PentruCăAşaSpunEu!”, un program educaţional desfăşurat cu sprijinul Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti. Acesta se adresează elevilor de liceu de clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, precum şi celor ai şcolilor postliceale sanitare din Bucureşti şi se desfăşoară exclusiv online în perioada 1 martie – 31 aprilie.

Axat în principal pe formarea unor obiceiuri sănătoase de prevenţie a afecţiunilor cardiovasculare, programul sprijină în acelaşi timp dezvoltarea personală a tinerilor ca factor de decizie pentru sănătatea lor şi a comunităţii din care fac parte, provocându-i să dezvolte şi să implementeze acţiuni de comunicare pentru sănătate în cadrul unor comunităţi.

Elevii vor afla ce este hipertensiunea arterială şi de ce este periculoasă, cum se măsoară corect, cum putem preveni hipertensiunea şi care sunt urmările sale, care sunt persoanele la risc şi ce trebuie să facă. Vor afla ce pot face ei, tinerii, pentru sănătatea lor şi pentru sănătatea celor din jur (familie, vecini, prieteni, bunici sau părinţi, etc) dar şi cum comunicăm eficient prin cuvinte şi imagini. Participanţii au la dispoziţie o bibliotecă de resurse, întâlniri online cu specialişti în comunicare şi creaţie vizuală, pe toată durata programului.

Perioada de informare se desfăşoară deja din data de 1 martie, iar între 27 martie şi 15 aprilie elevii pot înscrie proiecte pe pagina dedicată (Formular de înscriere) de pe site-ul www.pentrucaasaspuneu.ro ). Proiectele constau în mici acţiuni de informare a unui public ţintă ales cuprinzând o descriere generală, descrierea publicului ţintă, un plan de acţiuni şi un material vizual tip afiş.

Proiectele propuse de către elevi sunt publicate apoi pe pagina de Facebook a campaniei Societăţii Române de Cardiologie – Măsoară-ţi tensiunea arterială iar aici pot fi votate timp de două săptămâni până la 30 aprilie. Efortul tuturor este recunoscut prin diplome de recunoaştere din partea Societăţii Române de Cardiologie, iar primii 10 cu cele mai multe aprecieri din partea publicului sunt recompensaţi cu 10 tensiometre Omron de braţ şi mini-imprimante. Premiul cel mare este o cameră video GoProHero, un instrument util în derularea unor acţiuni ulterioare de informare.

Hipertensiunea arterială determină cele mai multe decese (peste 62%) prin boli cardiovasculare în România şi Europa. Această afecţiune tăcută apare de foarte multe ori fără semne şi simptome, nu este doar o boală a cifrelor, hipertensiunea arterială este o boală care afectează întregul organism. Această boală va determina în timp complicaţii precum infarctul acut de miocard, insuficienţa cardiacă, accidentul vascular cerebral, insuficienţa renală şi va determina un grad înalt de invaliditate în rândul populaţiei. Deşi este o boală mai des întâlnită la vârstnici, hipertensiunea arterială apare din ce în ce mai des la vârste tinere, aşa încât este nevoie să avem o populaţie conştientă asupra acestui lucru.

„Aducem acum campania de informare Mergi şi măsoară-ţi tensiunea arterială! #PentruCăAşaSpunEu! şi în cadrul procesului educaţional, pentru a informa tinerii cu privire la existenţa şi complicaţiile posibile ale acestei boli. Studiul Sephar III (2016) a arătat că practic la vârste tinere, între 18 şi 24 de ani aproximativ 1 din 7 persoane suferă de hipertensiune arterială, pentru ca la vârste între 25 şi 34 de ani să avem de-a face cu o persoană din 5 afectate, la vârste între 35 şi 44 de ani sunt deja 1 din 3 persoane afectate, iar între 45 şi 54 de ani practic jumătate din populaţie suferă de hipertensiune arterială. Acestea sunt cifre extrem de îngrijorătoare care demonstrează de ce avem o mortalitate şi o morbiditate atât de mari prin boală cardiovasculară în Romania,” subliniază dna dr. Ana-Maria Vintilă, Preşedinte al Grupului de Lucru Hipertensiunea Arterială, Societatea Română de Cardiologie.

„Apreciem astfel sprijinul acordat de către Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti pentru a putea aduce elevilor informaţiile corecte despre tensiunea arterială dar şi pentru a-i provoca să ne fie alături şi să comunice la rândul lor în familie şi nu numai,” apreciază dna dr. Ana-Maria Vintilă.

„Starea de bine ar trebui să caracterizeze activitatea şi atmosfera din fiecare şcoală, iar sănătatea este esenţa acestei stări! De aceea, iniţiativa privind campania de informare Mergi şi măsoară-ţi tensiunea arterială! #PentruCăAşaSpunEu! este lăudabilă, dat fiind faptul că încurajează publicul ţintă să conştientizeze importanţa unui stil de viaţă sănătos, să adopte un astfel de comportament tocmai pentru a spori calitatea vieţii” spune dna Mihaela Ştefan, Inspector General Adjunct în cadrul ISMB.

„Această campanie educaţională se pliază pe strategia Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti privind promovarea şi derularea activităţilor şcolare şi extra-şcolare în rândul elevilor de toate vârstele, pentru că în acest fel elevii învaţă de plăcere, interacţionează, îşi dezvoltă competenţe, îşi formează deprinderi. Este foarte importantă dezvoltarea personală a fiecăruia dintre elevii noştri, de aceea sprijinim acest parteneriat şi felicităm Societatea Română de Cardiologie pentru implicare!” completează dna Mihaela Ştefan.

„Venim cu această campanie educaţională pentru ca tânărul, liceanul, adolescentul pe de-o parte trebuie să cunoască principiile unui stil de viaţă sănătos, să ştie că alimentaţia inadecvată de tip fastfood, fumatul juvenil, stilul de viaţă sedentar în faţa calculatorului, tabletei, telefonului, şi cu mai puţină activitate fizică, sunt factori care generează apariţia hipertensiunii la vârste tinere şi odată cu diagnosticul de hipertensiune va apărea si potenţialul de complicaţii cardiovasculare şi cerebrovasculare. Avem încrederea că, la sfârşitul programului, vom avea tineri mai deschişi să vorbească în familie despre prevenţie şi să determine obiceiuri sănătoase, mai atenţi la propriile decizii pentru sănătate, mai informaţi despre tensiunea arterială şi mai încrezători în rolul lor pentru sănătatea celor dragi dar şi pentru propria sănătate. Ne propunem toate acestea la sfârşitul unui demers simpatic, plin de informaţii şi în ton cu intereselor tinerilor,” încheie dna dr. Ana-Maria Vintilă.

***

Campania „Mergi şi măsoară-ţi tensiunea arterială! #PentruCăAşaSpunEu!” este o campanie naţională de informare asupra hipertensiunii arteriale, desfăşurată de către Societatea Română de Cardiologie începând cu anul 2019. Desfăşurată în principal în mediul online, campania mizează pe legăturile profunde de familie prin care tinerii sunt invitaţi să vorbească cu părinţii lor despre riscurile acestei afecţiuni, să îi încurajeze să meargă la medic şi să îşi măsoare tensiunea arterială. în copilărie cei mari le spuneau mereu ce să facă, pentru binele lor. Acum este rândul lor să facă la fel pentru părinţi. Vorbind într-o notă relaxată despre viaţa de zi cu zi, campania le aminteşte tuturor importanţa măsurării tensiunii arteriale, adoptării unui stil de viaţă echilibrat şi respectării întocmai a tratamentului prescris de medic.

Proiectul este dezvoltat cu sprijinul Servier România.