Publicat: 21 Ianuarie, 2020 - 13:11
Share

Litografii ale unor opere semnate de Dali, Picasso, Magritte, Matisse, Chagall sau Modigliani, cu preţuri de pornire între 150 şi 1.000 de euro, deschid, joi, 30 ianuarie, de la ora 19,00, prima licitaţie de grafică europeană a anului, organizată de Artmark.

Potrivit unui comunicat de presă la licitaţie sunt scoase litografiile celebrelor lucrări ale modernismului semnate de Picasso "Femei din Avignon", "Femei din Alger", "Cleopatra" sau "Consolare", cu preţuri de pornire între 200 şi 500 de euro.

Lucrări suprarealiste ce cuprind toate perioadele artistice ale lui Salvador Dali - "Rosa Paillonaea", "Dematerializare în jurului lui Nero", "Invenţiile monştrilor" - sau gravuri semnate de pictor nu depăşesc în licitaţie preţul de pornire de 1.000 de euro, anunţă Artmark.

"Magritte, pictorul cu opere prea celebre să poată fi furate precum 'Marele Război', 'Amanţii' sau 'Decalcomania', concurează în licitaţia de grafică europeană cu celebrul 'Nud albastru' semnat de Matisse şi care are un preţ de pornire de doar 150 de euro", mai arată sursa citată. 

Tag-uri Institutii: